Wimbledon 2018: Despre furnicile zburătoare care au atacat-o pe Wozniacki şi despre cum i-a cobit Makarovei.
Embed from Getty Images
Furnicile zburătoare care au atacat-o pe Caroline Wozniacki în timpul partidei pe care avea s-o piardă la Ekaterina Makarova în turul 2 al Wimbledon 2018 devin agitate – conform unei purtătoare de cuvânt a organizatorilor – o singură dată pe an, în sezonul de împerechere, deplasarea lor fiind un fel de “zbor nupţial”.
Daneza – doar ea, pentru că Makarova nu a părut afectată – a fost victima unui roi, care a atacat-o, câteva insecte intrându-i în gură şi apoi în urechi.
La conferinţa de presă daneza a comentat:
Nu mi se mai întâmplase asta aici. Am întrebat doar dacă au vreun insecticid (după cum se vede în videoclipul de mai jos a comentat mai mult, n.n.). La un moment dat erau foarte multe. Apoi, brusc, au dispărut.
Vorba unui hâtru de pe reţele: poate-şi terminaseră ritualul de împerechere şi s-au dus să fumeze câte o ţigară.
Într-o notă mai serioasă, dacă poate fi ceva serios legat de jucătoarea din Danemarca, la conferinţa de presă ea a fost cel puţin nepoliticoasă la adresa Makarovei:
Cred că a jucat peste nivelul ei şi a fost şi cam norocoasă, a jucat bine atunci când a avut nevoie.
Nu ştiu dacă va reuşi să menţină acest nivel în continuare.
Aş fi surprinsă dacă ajunge departe.
În afară de bădărănia ca atare, nici statisticile nu susţin spusele danezei: în timp ce ea a reuşit cel mult optimi de finală la Wimbledon, Ekaterina a jucat sferturi în 2014.
Ca să nu mai vorbim că tot la un turneu de Mare Şlem o bătuse ultima dată rusoaica – în turul 2, la US Open 2017.
Related Posts
Ultimele știri
-
WTA Dubai 2019: Simona Halep – adversara din sferturile de finală.
-
WTA Budapesta 2019: Sorana Cîrstea, victorie clară, pentru calificarea în sferturile de finală.
-
WTA Dubai 2019: Jurak / Olaru joacă mâine, în sferturile de finală. Bara / Jakupovic au pierdut în optimi.
-
WTA Dubai 2019: Simona Halep – ora de la care va juca mâine, în sferturile de finală.
-
WTA Dubai 2019: Hsieh îi administrează un 6-0 în decisiv lui Kerber şi se califică în sferturi.
-
WTA Budapesta 2019: Irina Begu revine şi se califică în optimile de finală.
-
WTA Dubai 2019: Simona Halep s-a calificat în sferturi, după ce a câştigat ultimele 12 puncte ale partidei din optimi!
-
ATP Delray Beach 2019: Juan Martín del Potro, primire entuziastă la revenirea – cu victorie – în circuit.
-
WTA Dubai 2019: Şapte capi de serie abordează astăzi optimile de finală. Aseară a fost petrecerea jucătoarelor.
-
WTA Dubai 2019: Mladenovic a eliminat liderul clasamentului – cea mai importantă victorie a carierei!