Nu rata:

Wimbledon 2018: Mihaela Buzărnescu îşi continuă parcursul, după o victorie clară în turul 2.

Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

Mihaela Buzărnescu a obţinut a doua victorie la Wimbledon 2018 şi îşi continuă neabătută rezultatele excelente din acest an:

În partida contând pentru turul 2 (R64):

Mihaela Buzărnescu (28 WTA) [29] – Katie Swan (Marea Britanie, 204) [WC] 6-0, 6-4

Partida a durat 1h14′.
După un prim set câştigat categoric – un singur joc a avut nevoie de avantaje – Mihaela a avut ceva mai mult de furcă în manşa a doua cu tânăra Swan, care în turul trecut o eliminase pe Irina Begu.
Ceva normal de altfel, căci britanica dorea să prelungească pe cât posibil prezenţa ei la turneul de Mare Şlem.
Dar Miki nu s-a lăsat destabilizată şi în jocul 8 a reuşit să oprească revenirea lui Katie, reuşind al 3-lea break al manşei, până atunci scorul fiind la acest capitol 2-2.

Mihaela acumulează 130 de puncte WTA şi va fi recompensată cu un premiu financiar în valoare de 100.000 £.

Următoarea ei adversară va fi una foarte valoroasă, indiferent de deznodământul partidei Karolina Pliskova (Cehia, 8) [7] – Victoria Azarenka (Belarus, 87) care tocmai a început.

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com