Nu rata:

Wimbledon 2018: Niculescu / Flipkens şi Bogdan / Christian merg mai departe la dublu.

Monica la Wimbledon
Credit Foto: sina.cn

Astăzi, în partide contând pentru turul 1 (R64) al probei de dublu la  Wimbledon 2018, Monica Niculescu şi Ana Bogdan, au câştigat:

Monica Niculescu (19) / Kirsten Flipkens (Belgia, 44) [13] – Yulia Putintseva (Kazahstan, 895) / Ajla Tomljanovic (Australia, 424) 6-4, 7-5

Partida a durat 1h29′.
Monica şi Kirsten şi-au respectat statutul de capi de serie şi s-au impus după ce în primul set au condus cu 5-2, adversarele s-au apropiat până la 5-4, dar “ale noastre” au reuşit încă un break la final şi după ce în al doilea au ratat două mingi de meci la 5-4 şi încă 5 la 6-5, înainte de a se califica în turul 2 (R32), unde vor întâlni perechea americană Sofia Kenin (184) / Sachia Vickery (362).

Credit Info: wimbledon.com

Ana Bogdan (563) / Kaitlyn Christian (SUA, 69) – Yingying Duan (China, 87) / Aliaksandra Sasnovich (Belarus, 279) 6-3, 6-4

Partida a durat 1h12′.
Din jocul 3 al primului set şi până la sfârşit Ana şi Kaitlyn au condus şi au reuşit 3 break-uri în primul set şi două în al doilea, în timp ce adversarele nu au reuşit să câştige decât câte o dată cu returul.

Ana şi Kaitlyn vor întâlni în turul 2 (R32) echipa învingătoare din partida:

Irina Begu (29) / Mihaela Buzărnescu (35) [15]Daria Gavrilova (Australia, 65) / Vera Lapko (Belarus, 90), care se va disputa mâine.

Kaitlyn Christian (26 de ani) – are un maxim al clasamentului la dublu: 67 WTA / 11.06.2018 şi o finală disputată în circuit: WTA International Acapulco 2018.
Ea participă anul acesta pentru prima dată la Wimbledon, după cum anunţă mândră pe contul ei de Instagram (foto jos).

*

Învingătoarele vor acumula câte 130 de puncte WTA şi vor împărţi premii financiare în valoare de 17.750 £.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com