Nu rata:

Wimbledon 2019: Rafael Nadal se prezintă la “Fedal 40” din semifinale!

Embed from Getty Images

Ultimul sfert de finală decis astăzi la Wimbledon 2019 a fost:

Rafael Nadal (Spania, 2 ATP ) [3] – Sam Querrey (SUA, 65) 7-5, 6-2, 6-2

Partida a durat 2h6′.
Rafa a avut doar în primul set mai mult de furcă, atunci când datorită break-ului din jocul 3, a primit pentru set la 5-3 şi a ratat toate cele 3 oportunităţi pe care şi le-a creat. A mai ratat una şi la serviciu în jocul următor, permiţându-i americanului să egaleze. Dar în jocul următor a reuşit un nou break după 3 şanse ratate, pentru ca în jocul următor să salveze 3 mingi de re-break ale lui Querrey şi să fructifice prima minge de set.
În manşele a doua şi a treia, Nadal şi-a câştigat toate jocurile de serviciu, adăugându-le câte două break-uri în fiecare.

Rafael Nadal s-a calificat astfel în a 7-a semifinală la Wimbledon şi în a 31-a la un turneu de Mare Şlem: Australian Open – 6, Roland Garros – 12, US Open – 6.

Astfel, semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului va fi:

Rafael Nadal (Spania, 2 ATP ) [3] Roger Federer (Elveţia, 3) [2]

Palmares direct: 24-15

Wimbledon 2019: Roger Federer, a 100-a partidă câştigată aici, pentru a 13-a semifinală!

Wimbledon 2019: Djokovic – Bautista Agut este semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului

ComenteazĂ

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com