Nu rata:

Wimbledon 2019: Simona Halep – conferinţă de presă după calificarea în finală

Credit Info: wimbledon.com
Videoclipuri: Conferinţa de presă şi momentele importante ale semifinalei, la sfârşitul ştirii

După calificarea în finala turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, ediţia 2019, Simona Halep a spus la conferinţa de presă, printre altele:

  •  întrebată dacă aşa joacă atunci când se relaxează (chill) cum o va face când îşi va pune mintea:

Am explicat acum câteva zile ce am dorit să spun. Nu înseamnă că nu muncesc, doar că vreau să fiu mai relaxată ca personă şi, după cum vedem, sunt mai bună pe teren.

  • despre partidă:

După primul joc am fost puţin obosită, al doilea a fost la fel de lung şi la al treilea n-am mai avut energie. Dar Svitolina a fost puternică, n-a renunţat la niciun punct, raliurile au fost foarte lungi şi dure. Dar eram pregătită, ştiam că nu încetineşte ritmul şi că trebuia să fiu acolo, să fiu puternică şi cred că astăzi am făcut, iarăşi, unul dintre cele mai bune meciuri pe iarbă.

  • “Ce ai învăţat despre tine în meciurile pe care le-ai pierdut la Serena Williams?”

Am jucat multe partide cu ea şi multe au fost strânse, astfel am învăţat că am şansa mea. De la premisa asta o să plec şi acum. Respect ce a făcut şi ce face în continuare, dar acum mă simt mai puternică mental şi vom vedea ce se va întâmpla. Este doar o provocare importantă pentru mine. A fost una din sursele mele de inspiraţie, doar a câştigat atâtea titluri pe iarbă. Altă sursă de inspiraţie este Justine Henin. Aşa am înţeles că şi eu am şansa mea să câştig pe iarbă.

Nu vreau să-mi canalizez concentrarea pe cum pot să-i încetinesc jocul în forţă, ci pe ce pot face eu mai bine. Sigur că va trebui să fac mai mult decât astăzi, dar oricum sunt în finală, aşa că nu e nevoie să pun presiune. Vreau doar să-mi planific ce am de făcut şi apoi să mă bucur de partidă.
Nu pot să vă spun ce anume îmi propun să fac mai bine.

  • “Cei mai buni jucători români vin din Bucureşti… Spune-ne ceva despre oraşul în care ai crescut!”

Vin din Constanţa, crede-mă! Pavel, Tecău, Cosac… Sper că şi nepoata mea va respecta tradiţia.
Cred că rezultatele noastre bune vin de la mediul în care ne pregătim. M-am antrenat mult pe nisip. Antrenorii sunt buni, avem terenuri bune.

  •  despre ce a schimbat în jocul pe iarbă:

Am folosit mai mult scurtele, am tăiat mai mult. Cum spuneam şi zilele trecute, acum ştiu ce să fac cu mingea, am mai multă încredere, nu mai sunt îngrijorată leagat de felul în care sare mingea. De asemenea, mă simt stabilă pe picioare.

  • despre rolul de model pentru tineri:

Este bine că mi-am schimbat atitudinea şi sunt mai pozitivă, căci asta trebuie să vadă puştii. Şi eu am avut modelele mele care m-au inspirat, aşa că sunt mândră şi onorată că sunt la rândul meu o sursă de inspiraţie pentru copii.

  • despre semifinala din 2014:

Atunci nu am fost 100%, după accidentare. Dar nu am luat lucrurile negative de atunci, dimpotrivă, acel rezultat m-a ajutat, căci astăzi am ştiut că sunt mai bună decât atunci şi asta mi-a dat încredere.

  • despre jocul şi personalitatea ei, acum că s-a calificat în semifinale la 3 din cele 4 turnee de Mare Şlem:

Pot să joc oriunde şi împotriva oricui. Atunci când ies pe teren ştiu cum să joc şi ce trebuie să schimb dacă lucrurile nu merg bine. Ca persoană, lucrez ca să fiu încrezătoare, pozitivă, motivată atunci când intru pe teren. Vorbeam astăzi cu mama care visează de mulţi ani să joc finala la Wimbledon, unde totul este special, loja reagală şi restul… Aşa că astăzi visul i s-a împlinit.

  • despre faptul că gândea prea mult în timpul partidelor:

Am învăţat cum să păstrez lucrurile simple, să nu mai complic totul şi să analizez atât de mult. Ajungeam să-mi propun prea multe opţiuni şi o alegeam pe cea greşită. Darren m-a ajutat mult în această privinţă şi mi-a şi arătat cum să fac asta. Lucrez de doi ani cu o psiholoagă – Alexis Castorri –  care m-a ajutat să înţeleg ce fac greşit, să corectez şi să nu mă mai îndoiesc de mine, mai ales după ce am câştigat Roland Garros. De asemenea, domnul Ţiriac, care este alături de mine din 2014, mi-a spus că trebuie să joc din instinct şi să nu analizez prea mult. După momentul cu Darren de la Miami, nu am mai renunţat şi am luptat mereu pentru fiecare minge.

  • despre tentativa Serenei de a egala recordul istoric de 24 de titluri câştigate la turneele de Mare Şlem:

Îmi doresc foarte mult să câştig eu titlul nu s-o împiedic pe ea. Mă voi concentra pe jocul meu, voi face tot ce pot, recordurile ei sunt deja impresionante.

  • legat de partida din optimile Australian Open, pe care a pierdut-o la limită în faţa Serenei:

Am fost dezamăgită atunci, deşi am jucat totuşi bine, dar pentru că a fost atât de strânsă am mai multă încredere acum.
Nu simt presiune, sunt relaxată.

De la minutul 15’00”, Simona răspunde jurnaliştilor români

Simona Halep – adversara din finala turneului de Mare Şlem
Simona Halep – finalele carierei. Câteva consideraţii despre semifinala de astăzi. Alte fotografii
Simona Halep s-a calificat în prima finală de Mare Şlem pe iarbă, a 5-a a carierei!


ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com