Nu rata:

Wimbledon 2019: Simona Halep – conferinţă de presă după cucerirea titlului. Campioana a fost primită în All England Club

Embed from Getty Images

Slideshow – 4 imagini din timpul conferinţei de presă

Simona devine membru al All England Club
Credit Foto: Wimbledon & sina.cn
Galerie videoclipuri la sfârşitul ştirii:

Simona Halep a intrat în sala destinată conferinţelor de presă în aplauzele jurnaliştilor şi văzând-o ticsită, a exclamat:

Acum simt că am câştigat turneul!

Câştigătoarea titlului la Wimbledon 2019 a răspuns următoarelor întrebări (videoclip, la sfârşitului ştirii):

Cum te simţi ca membru All England Club?

Mă simt bine! Mi-am dorit mult să obţin aceasta şi acum sunt bucuroasă. Phillip mi-a spus că pot veni oricând să iau masă, să joc puţin tenis. Aşa că voi reveni, fără să am presiunea unui meci.

Despre partidă şi despre cum a gestionat perioada ce a urmat cuceririi titlului de la Roland Garros 2018:

Voi începe prin a spune că am fost conştientă că trebuie să fiu agresivă, că nu trebuie s-o las să revină în meci, ea fiind atât de puternică şi cu ştiinţa de a gestiona fiecare moment.
Cred, de fapt sunt sigură, că acesta a fost cel mai bun meci al carierei mele, căci e greu să joci cu ea pe iarbă. Sunt foarte mândră de cum am jucat astăzi şi în celelalte partide pe care le-am câştigat aici.

Am reuşit să gestionez destul de bine perioada ce a urmat titlului  de la Roland Garros, deşi am încheiat sezonul epuizată. Mi-am luat o vacanţă lungă şi am spun că va acesta este un an de relaxare, dar din punct de vedere al persoanei, nu al jucătoarei, căci am continuat să muncesc din greu în fiecare zi, la fiecare meci, la fiecare turneu, de aceea am şi fost capabilă să câştig acest turneu. Am rămas în permanenţă profesionistă. Sunt fericită că am câştigat Wimbledon şi nu pot descrie sentimentul, atât de special este.

Ce ţi-a spus mama ta după ce ai câştigat titlul, considerând că acesta este visul ei?

N-a spus nimic pentru că plângea. Aşa că am sărutat-o şi a rămas să vorbim mai târziu.

Cum ai reuşit să fii atât de puternică mental pe toată durata partidei? Ai analizat mult sau te-ai lăsat ghidată de instinct?

M-am gândit la partidă, dar nu la Serena pentru că mereu m-a intimidat într-o anumită măsură. Astăzi am decis să mă concentrez la jocul meu şi la finala de Mare Şlem, nu la adversară. De aceea am reuşit să joc atât de bine, să fiu pozitivă şi încrezătoare.

La ce te gândeai când o conduceai cu 4-0 după 11 minute?

La nimic, crede-mă. Chiar la 5-2 în setul 2, când serveam, m-am uitat la tabelă şi mi-am zis: “ok, e 5-2, deci e adevărat”. Am jucat fiecare minge şi nu m-am gândit deloc la scor.

Daniel Dobre era în lacrimi…

…ca la fiecare meci de altfel (râsete).

Ce înseamnă pentru el să-l urmeze pe Darren?

Am o echipă bună, oameni deosebiţi, cărora le mulţumesc. El este un om emotiv, o persoană foarte bună. Am vorbit puţin după meci, mi-a spus că este incredibil felul în care l-am câştigat. Sigur, Darren îşi are rolul lui în acest succes. Am vorbit mereu cu el. A venit şi astăzi la finală. Inima lui e alături de noi şi asta mi-a dat putere. Toţi cei din echipa mea mi-au dat încredere că sunt capabilă de lucruri importante.

Despre tactica abordată:

Am stabilit-o astăzi dimineaţă (ieri, n.n.). Am ştiut exact ce am de făcut ca s-o pun în dificultate şi să n-o las să-şi facă jocul, căci dacă are timp profită din plin. Am jucat de multe ori cu ea, ştiam cum vine mingea de la ea, ce nu-i place. Astăzi am fost decisă, la fel ca la Singapore, aveam acea imagine în minte şi am crezut că sunt şanse să repet acel moment. Am stat acolo pentru fiecare minge.

Ai spus că ai fost emoţionată înainte de partidă şi stomacul tău s-a resimţit. Cum ai trecut peste acea stare?

Da, numai că de data aceasta emoţiile au fost pozitive. Am încercat să mi le controlez. Încălzirea a fost bună şi mi-a dat încredere. Joc mereu bine atunci când am emoţii. Încerc doar să le canalizez în direcţia bună şi asta mi-a reuşit astăzi.

Ai spus că îţi doreşti să te urmărească Ducesa de Cambridge. Ţi-a purtat noroc? Ce ţi-a spus după finală?

A fost o onoare să joc în faţa ei şi am avut şansa să o întâlnesc. A fost foarte amabilă, drăguţă. Da, a fost un stimulent suplimentar să văd famila regală în lojă.

Când ai simţit prima dată în carieră că poţi câştiga Wimbledon?

Astăzi (râsete).
Sincer, nu mi-am imaginat niciodată că pot câştiga pe iarbă în faţa acestor jucătoare înalte, care servesc atât de tare. Dar anul acesta m-am simţit mai bine şi mai sigură pe teren şi asta mi-a dat încredere. 

Ai spus că Roger Federer este modelul, idolul tău. Ieri, după ce a câştigat semifinala te-a încurajat.

Am citit şi îi mulţumesc. Am fost încântată şi am realizat că dacă îl ascult sunt şanse să fie bine.

Care crezi că va fi reacţia în România?

Deocamdată voi participa la dineul campionilor de mâine seară, aşa că nu mă grăbesc să plec. În ţara, cred că va fi similar cu ce s-a întâmplat după Roland Garros.

Explică-ne ce ai simţit atunci când ai câştigat ultimul punct al finalei.

Mi-am simţit picioarele moi, am fost naturală, e greu de descris momentul. Te simţi uşoară, totul devine frumos şi încerci să te bucuri de moment.

Deşi Serena a servit bine, 68% reuşită pe primul serviciu, ai returnat bine. Ai anticipat unde va servi?

Nu mi-am schimbat poziţia la retur. Poate am făcut un pas înapoi. În ziua liberă nu m-am antrenat prea mult, dar am exersat jumătate de oră returul, căci ştiam că e important.
Da, i-am anticipat serviciul, ştiam că dacă pun mingea înapoi am o şansă mai bună. De asemenea, am fost atentă la serviciul meu.

Eşti prima campioană din România, Ilie Năstase a pierdut aici în faţa lui Stan Smith şi Bjon Borg. Este Wimbledon-ul mai important în România decât Roland Garros, unde românii au avut deja rezultate. Ce-a făcut Ion Ţiriac pentru tine în ultimii ani?

Roland Garros este mai cunoscut pentru că alţi doi români câştigaseră. Este pe zgură, noi am crescut pe zgură. Dar Wimbledon este special pentru orice ţară. Aici s-a născut tenisul. Toate regulile conferă prestigiu acestui turneu.
Doar să te gândeşti că poţi câştiga aici este greu, pentru că în România nu avem nici măcar un teren de iarbă. Dar dacă ai răbdare şi munceşti, începi să simţi iarba. Şi asta am reuşit aici.

Domnul Ţiriac mă ajută din 2014. M-a sunat după finala pierdută la Madrid cu Sharapova, nu era foarte muţumit. Mi-a spus că am un viitor frumos şi dacă muncesc din greu şi mă comport ca o profesionsită am şanse să câştig turnee majore. Astăzi mi-a spus că nu contează dacă pierd sau câştig, e o zi mare şi să joc fără teamă. Asta am şi făcut şi după partidă m-a îmbrăţişat, ceea ce este un lucru rar la el.

Ce ţi-ai spus în timpul partidei?

Atunci când vocea interioară îmi spune că am o şansă, încerc totul şi mă gândesc doar la aspectele pozitive. Aşa procedez şi în viaţa privată. Când cred în ceva, îmi spun că sunt capabilă să-l şi obţin. La fel a fost astăzi, nu m-am gândit la scor, am simţit că am o şansă şi am profitat de ea.

Finalele pe care le-am pierdut în trecut m-au ajutat astăzi. Nu-i uşor să te afli în faţa unei finale de Mare Şlem. Poţi să te laşi intimidată, să ai emoţii prea mari. Aşa că nu am privit partida ca pe o finală, nu m-am gândit la trofeu, am intrat pe teren şi am încercat să joc cel mai bun tenis.

După primul turneu de Mare Şlem câştigat am avut credinţa că mai pot câştiga unul. Având experienţa unui succes, am putut să dedramatizez miza. Deci, da, primul şlem m-a motivat să mai câştig unul.

De la minutul 16, Simona răspunde jurnaliştilor români

Simona Halep va urca pe locul 2 în clasamentul sezonului, Porsche Race Singles

Simona Halep – mingea de titlu, interviul campioanei, alte fotografii

Simona Halep, campioană! Primele fotografii. Titlurile carierei

Simona Halep a câştigat al doilea titlu de Mare Şlem al carierei, primul pe iarbă!

*

Galerie videoclipuri (3)
Conferinţa de presă a campioanei, Turul de onoare a campioanei şi Numele ei este gravat în istorie



ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com