Nu rata:

Wimbledon 2019: Simona o învinge pe Mihaela, după o luptă aprigă şi o partidă frumoasă

Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

Două Slideshow-uri a câte 5 imagini din timpul partidei

Întâlnirea dintre jucătoarele noastre, în turul 2 (R64) la Wimbledon 2019 a fost una spectaculoasă, de un excelent nivel tehnic, care a făcut o bună propagandă tenisului românesc.
Raliuri lungi, încrâncenate, cele două jucătoare etalându-şi toată gama de lovituri speciale. Perioadele de dominare au alternat, iar Mihaela în evidentă creştere de formă, a făcut foarte bine faţă, până aproape de finalul partidei.
Simona s-a impus datorită unui joc mai calm şi mai echilibrat, ea limitând astfel numărul erorilor neforţate, în timp ce Mihaela, obligată să rişte şi să fie agresivă, nu a putut menţine ritmul pe toată durata partidei.

Simona Halep (7 WTA) [7] – Mihaela Buzărnescu (53) 6-3, 4-6, 6-2

Partida a durat 1h51′.
În primul set, Simona a început mai bine: 2-0, dar Mihaela a revenit şi apoi a mai făcut o dată un re-break pentru 3-3. De acolo, Simona s-a desprins cu o serie de 5 jocuri câştigătoare, până la 2-0 în setul 2. A venit însă rândul Mihaelei să ridice nivelul şi să câştige 4 jocuri la rând, unul din break-uri la zero. Simona a egalat la 4, dar Mihaela a mai reuşit un break – la a doua oportunitate şi după ce  a salvat o minge de ghem a Simonei – şi apoi a câştigat setul  cu un joc de serviciu la 15.
În decisiv, Simona a câştigat prima cu returul în jocul 2, dar Mihaela a imitat-o în al 5-lea, ea apropiindu-se la  2-3. Finalul a aparţinut Simonei, cu ultimele două jocuri câştigate la zero, după ce Mihaela a avut şi o dispută cu arbitra de scaun.

Credit Info: IBM Slamtracker via wimbledon.com

Simona acumulează deocamdată 130 de puncte WTA – la fel ca la ediţia trecută a turneului -, un premiu financiar în valoare de 111.000 £ şi o va întâlni în turul 3 (R32) pe Victoria Azarenka (Belarus, 40, clasament maxim: 1 WTA / 30 ianuarie 2012, pentru 51 de săptămâni, în două serii, 29 de ani), care astăzi a eliminat-o pe Ajla Tomljanovic (Australia, 49): 6-2, 6-0 în 1h3′, după ce în primul tur (R128) trecuse de Alizé Cornet (Franţa, 51) 6-4, 6-4 în 1h29′.

Simona are un palmares direct egal – 2-2 – cu Azarenka:

Credit Info: itftennis.com

Mihaela rămâne cu acumulările cuvenite calificării în turul 2 şi va pierde 60 de puncte în linia de clasament, căci anul trecut se oprea în turul 3.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com