Nu rata:

WTA 125k Indian Wells 2019: Sorana Cîrstea este prezentă pe tabloul principal. Adversara din primul tur.

Săptămâna viitoare este programat la Indian Wells al doilea turneu din circuitul WTA 125k (Challenger) al sezonului şi al seriei americane “Oracle Challenger Series”, primul disputându-se la Newport (21-26 ianuarie) şi încheindu-se cu succesul Biancăi Andreescu.

Contribuţia financiară totală la turneele WTA din seria americană este mai mare decât cea care dă numele circuitului (125.000 USD), respectiv 162.480 USD.

Concomitent se dispută şi un turneu ATP Challenger, miza suplimentară pentru jucătorii americani fiind invitaţiile pe care le vor primi cei mai bine clasaţi în cele două turnee ale seriei menţionate mai sus (conform unui punctaj separat al USTA) la turneele Premier Mandatory / Masters 1000 Indian Wells (6-17 martie).

Tabloul principal al turneului WTA 125k a fost tras la sorţi şi printre cele 48 de jucătoare – primii 16 capi de serie au BYE în primul tur – o regăsim – în primul sfert al tabloului – pe Sorana Cîrstea.

Ea va disputa în primul tur (R48) partida:

Sorana Cîrstea (108 WTA) – Kristie Ahn (SUA, 194, clasament maxim: 105 WTA / ianuarie 2018, 26 de ani)

Palmares direct: 0-0

Învingătoarea din această partidă o va întâlni în turul 2 (R32)  Luksika Kumkhum (Thailanda, 78) [7].

Celălalt cap de serie de pe această optime a tabloului este Kristyna Pliskova (Cehia, 90) [9].

Deţinătoarea titlului, Sara Errani (125) este şi ea prezentă.

Tabloul:

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com