Nu rata:

WTA / ATP Cincinnati 2018: Ana Bogdan, Sorana Cîrstea şi Marius Copil vor juca pentru un loc pe tabloul principal.

Galerie
Credit Foto: Twitter Jake Kulick

Trei din cei patru jucători români care au evoluat în turul 1 al calificărilor la turneele WTA Premier 5 / ATP Masters 1000 “Western & Southern Open”, de la Cincinnati, au promovat în runda finală.

De altfel, acesta era şi numărul maxim posibil, căci una dintre întâlnirile primului tur a fost între jucătoare românce:

Ana Bogdan (82 WTA) – Monica Niculescu (69) [21] 6-2, 7-6(8)

Partida a durat 1h47′.
Ana a condus în primul set cu 5-1 (două break-uri înainte), iar Monica nu a reuşit să recupereze decât unul.
În manşa a doua a fost rândul Monicăi să se distanţeze la 5-1 (tot două break-uri înainte), dar Ana a revenit în forţă, cu 5 jocuri câştigate consecutiv, salvând şi o minge de set la 3-5 pe propriul serviciu.
La 6-5, Ana – aflată la primire – a ratat primele 3 mingi de meci, ca în tie-break să salveze la 4-6 două mingi de set, să mai rateze una de meci la 7-6, să mai salveze una de set la 7-8, înainte a câştiga seria de 3 puncte care i-a adus prima victorie la a 5-a întâlnire pe care a avut-o cu Monica.

Adversara Anei din runda finală va fi Donna Vekic (Croaţia, 37, aflată pe cel mai bun loc al carierei, 22 de ani) [3], care în primul tur a trecut de Andrea Petkovic (90): 6-3, 6-3 în 1h13′.
Anna şi Donna s-au mai întâlnit o dată, la WTA Premier Mandatory Miami 2017 (QR2 / hard) când Vekic a câştigat: 6-2, 6-4

Partida este programată a doua pe terenul 3. Sesiunile încep pe toate terenurile la ora 17.00. Aşadar ora aproximativă de start este 18.30.

*

Sorana Cîrstea (54) [12] – Vania King (SUA, 908 – clasament protejat: 103 WTA) 2-6, 6-2, 6-3 în 1h44′

Sorana va juca pentru un loc pe tabloul principal cu Ajla Tomljanovic (Australia, 60, clasament maxim: 47 WTA  / februarie 2015, 25 de ani) [14], care a eliminat-o pe Kurumi Nara (Japonia, 100): 6-4, 6-3 în 1h34′.
Sorana şi Ajla  s-au mai întâlnit o dată, la WTA Premier Mandatory Beijing 2014 (QR1 / hard), când a câştigat Tomljanovic: 6-4, 6-4.

Partida este programată a 3-a pe terenul 7, oră aproximativă de start: 20.00.

Ana şi Sorana vor fi recompensate cu 20 de puncte WTA şi premii financiare în valoare de 3.300 USD.

*

Marius Copil (91 ATP) – Cameron Norrie (Marea Britanie, 67) [6] 6-4, 3-6, 6-3

Partida a durat 1h33′.
În fiecare set s-a consemnat câte un singur break.

Marius acumulează 16 puncte ATP, un premiu financiar în valoare de 4.650 USD şi va juca pentru un loc pe tabloul principal cu Jeffrey John Wolf (591, aflat pe cel mai bun loc al carierei, 19 ani) [WC], care în primul tur a furnizat o mare surpriză: 7-6(6), 7-6(5) în 1h55′ cu Jozef Kovalik (Slovacia, 85 ATP) [14], într-o partidă ce tocmai s-a încheiat.
Evident, Marius nu a mai jucat cu Wolf până acum.

Partida este programată a 3-a pe terenul 4, oră aproximativă de start: 20.00.

Ordinea de joc – 12.08 – WTA & ATP Cincinnati 2018

Galerie videoclipuri (2)

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com