Nu rata:

WTA Beijing 2017: Simona Halep se califică în sferturile de finală după ce o învinge pentru prima dată pe Maria Sharapova!

Credit Foto: “China Open”

În partida contând pentru optimile de finală (R16) ale turneului WTA Premier Mandatory “China Open” de la Beijing:

Simona Halep (2 WTA) [2] – Maria Sharapova (Rusia, 104) [WC] 6-2, 6-2

Partida a durat 1h12′.
Simona a făcut astăzi totul foarte bine: mai întâi s-a desprins mental de orice presiune şi de la prima până la ultima minge a rămas concentrată 100% la meci.
Apoi a servit excelent. Şi – după cum ştim – atunci când îi merge serviciul trei sferturi din meci este câştigat.
Simţind ziua slabă a Sharapovei, jucătoarea noastră nu a riscat prea mult în primul set, oferindu-i rusoaicei retururi capcană, pe care aceasta, grăbită şi nesigură, le-a greşit mai mereu. Astfel Simona a întors principală armă a rusoaicei împotriva ei.
Iar în setul 2, când Maria a schimbat tactica la indicaţiile antrenorului ei şi a încercat să prelungească raliurile, Simona a atacat şi a făcut-o cu reuşite din ce în ce mai multe şi mai spectaculoase.
Simona şi-a pierdut astăzi o singură dată serviciul – în jocul 2 al partidei – dar a câştigat de 5 ori pe cel al adversarei ei, de trei ori în primul set şi de două ori în al doilea.

MS – SH

Credit Info: wtatennis.com

Simona acumulează 215 puncte WTA şi un premiu financiar în valoare de 149.138 USD pentru calificarea în sferturile de finală unde o va întâlni pe învingătoarea din partida Agnieszka Radwanska (11) [11] – Daria Kasatkina (34), care va închide programul zilei de astăzi şi va începe la ora 16.00.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com