Nu rata:

WTA Beijing 2018: Mihaela Buzărnescu a pierdut, dar pare complet refăcută.

Credit Foto: sina.cn

Astăzi, în primul tur (R61) al WTA Premier Mandatory “China Open“, Mihaela Buzărnescu a reintrat după o lună şi trei săptămâni de pauză forţată cauzată de accidentarea de la Premier 5 Montréal.
Refăcută, dar încă nesigură în mişcări, temătoare, Mihaela nu a reuşit să-şi incomodeze adversara. Singura şansă de break a jucătoarei noastre a fost în primul set la 3-4. Odată aceasta ratată, ea nu a mai reuşit să se apropie ca nivel de joc şi implicit pe tabelă de adversara ei.

Oricum, important este că Mihaela a reintrat, a dus meciul la bun sfârşit fără probleme fizice, s-a reacomodat la acest turneu foarte important cu rigorile circuitului şi are o bază ca să reînceapă urcuşul.
Cred că şi ea a gândit la fel, căci astăzi a fost neobişnuit de liniştită, semn că revenirea şi lipsa problemelor fizice au fost mai importante decât scorul.

La mingea de meci – un out milimetric al ei – Miki a cerut challenge şi s-a uitat preţ de vreo 10 secunde la ecran, de parcă voia s-o mute cu puterea minţii, semn că spiritul de luptă este în continuare prezent.

Aliaksandra Sasnovich (Belarus, 32 WTA) – Mihaela Buzărnescu (24) 6-3, 6-1 în 1h6′.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com