Nu rata:

WTA Beijing 2019: Bertens şi Wozniacki o însoţesc pe Barty în semifinale

Imagini din timpul celor două partide
Credit foto: Jimmie48 Tennis Photography
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii

Ziua de astăzi a continuat cu alte două partide din sferturile de finală ale WTA Premier Mandatory “China Open“, care se dispută la Beijing.

Pe jumătatea superioară a tabloului a fost decisă adversara din semifinale a liderului WTA, care câştigase în prima partidă a zilei.

Aceasta va fi Kiki Bertens (Olanda, 8 WTA) [8], care a trecut de Elina Svitolina (Ucraina, 3) [3]: 7-6(6), 6-2 în 1h46′, după ce jucătoarea din Olanda a făcut faţă revenirilor adversarei din primul set, mai întâi de la 4-1 (un break înainte) şi apoi în tie-break, de la 4-0. Ea a rezistat şi a convertit a doua minge de set, pentru ca în manşa a doua să se desprindă de la 1-1, cu 4 jocuri câştigate la rând.

Palmaresul direct dintre cele două a devenit acum egal, 2-2, aceasta fiind prima întâlnire din sezonul actual.

Kiki Bertens a obţinut astăzi a 10-a victorie a carierei în faţa unei jucătoare din top 5 WTA, a 4-a a sezonului, prima de la finala Premier Mandatory Madrid încoace.

De altfel, aceasta este a doua ei calificare în semifinalele unui turneu Premier Mandatory din 2019, la Indian Wells şi Miami fiind eliminată în optimi.

În acest sezon a mai câştigat titlul la Premier St. Petersburg şi a disputat finalele de la International ‘s-Hertogenbosch şi Palermo.

Semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului:

Ashleigh Barty (Australia, 1 WTA) [1] –  Kiki Bertens (Olanda, 8) [8]

Palmares direct: 4-0

Credit Info: itftennis.com

a fost programată sâmbătă, şi va începe cel mai devreme la ora 9.30 AM.

*

Pe jumătatea inferioară a tabloului s-a jucat deocamdată un singur sfert de finală:

Caroline Wozniacki (19) [16] – Daria Kasatkina (Rusia, 45) 6-3, 7-6(5) în 1h41′, după ce jucătoarea din Danemarca a rezistat revenirii adversarei de la 6-1 la 6-5 în tie-break-ul setului doi, ca imediat să fructifice a 5-a minge de meci.

Palmaresul direct îi este favorabil acum jucătoarei din Rusia: 3-2

Caroline Wozniacki s-a calificat în prima semifinală a unui turneu Mandatory de la ediţia trecută a turneului de la Beijing, unde avea să devină campioană.

În 2019 a disputat o singură finală: WTA Premier Charleston.

În semifinale o va întâlni pe învingătoarea din partida care va începe la ora 16.00:

Naomi Osaka (Japonia, 4 WTA) [4] – Bianca Andreescu (Canada, 6) [5]

  Galerie videoclipuri (2)
Rezumatele partidelor Barty – Kvitova şi Bertens – Svitolina


ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com