Nu rata:

WTA Bucureşti 2018: 5 jucătoare românce, în faţa turului 2 al calificărilor. Tabloul principal.

Galerie
Mihaela Buzărnescu
şi Miriam Bulgaru, reprezentantele jucătoarelor la tragerea la sorţi

Credit foto: Facebook “BRD Bucharest Open”

Ieri, în momentul în care am prezentat rezultatul tragerii la sorţi a tabloului principal WTA International “BRD Bucharest Open”, 4 jucătoare românce trecuseră de primul tur al calificărilor şi una pierduse.

Aseară, Alexandra Cadanţu (252 WTA) a completat plutonul celor 5 românce care vor juca în turul 2: 6-0, 6-0 în 54′ cu Panna Udvardy (Ungaria, 400), iar Cristina Dinu (341) a pierdut: 4-6, 6-7(2) în 1h44′ cu Chantal Skamlova (Slovacia, 274), partenera alături de care Alexandra Cadanţu a câştigat vineri titlul la ITF 100k Budapesta.

Astăzi, la ora 14.00, încep meciurile turului 2, cu menţiunea că nu vom avea încă în niciun meci între jucătoarele românce.

Ordinea de joc – 15.07 – WTA Bucureşti 2018

Tablourile turneelor de Grand Slam şi WTA

 

 

One Comment

  1. FELICIA MANDREA, Harvard Univ.

    16/07/2018 at 8:23 pm

    Am postat aceasta postare cu vreo 6 ore inainte — postare care explica coruptia prevalenta la FRT — dar care cei de la DigiSport au tot sters-o. NICI CA SE PUTEA CA MAFIOTII DUMITRU HARADAU SI ILIE DOBRE — CARE TREBUIESC DATI AFARA IMEDIAT DE LA CONDUCEREA FRT!! — SA PROCEDEZE CORECT. Astia nu stiu altceva decat sa se tina de smenuri si tot felul de potlogarii, FAPTE DE CORUPTIE!! Asa cum au procedat de mizerabil cu Mihaela Buzarnescu de nu i-au oferit WCardul anul trecut — DAND WCarduri NUMAI PROTEJATELOR LOR!! — tot la fel de mizerabil s-au comportat si cu Dulgheru anul acesta 2018.

    http://www.prosport.ro/
    …/video-o-reactie-cat-1000-de-cuvint…

    *****CINSTE VOUA, MICKY BUZARNESCU SI MARIUS COPIL,***** SI MULT RESPECT DIN PARTEA MEA SI A TUTUROR CELORA CARE LUPTAM IMPOTRIVA CORUPTIEI PENTRU CA II DEMASCATI PE CLEPTOCRATII= CORUPTII de la FRT, care MINT SFRUNTAT, ***DEMAGOGIC*** CA VA AJUTA, CAND DE FAPT EI NU V-AU AJUTAT CU NIMIC (****DAR, IN SCHIMB, VA FAC NUMAI RELE!!!****) NICI PE VOI, PRECUM NICI PE SIMONA HALEP, HORIA TECAU si foarte multi alti jucatori tineri ca voi CARE DE MULTE ORI TREBUIA SA RABDATI SI FOAME CRANCENA PE LA TURNEELE DIN STRAINATATE TOCMAI DIN CAUZA CA NU AVEATI BANI SA VA HRANITI ADECVAT, PE DEASUPRA CA TREBUIA SA MAI SI PERFORMATI CU SUCCES — DE FAPT, ACESTI CORUPTI DIN FRT (DIN GASCA DE HOTI INCA CONDUSA DE ILIE NASTASE &CO CE INCA SE MAI PERINDA PRIN CONDUCEREA FRT) V-AU FURAT MANCAREA DE LA GURA IN TOTI ACESTI 29 DE ANI TOCMAI VOUA CARORA VI SE CEREA SA JUCATI LA CEL MAI INALT NIVEL, DAR CARORA GASCA CORUPTA A LUI ILIE NASTASE DE LA FRT NU LE ACORDA SPRIJINUL FINANCIAR, (SUMELE DE BANI CARE ERAU INDREPTATITI SA LE PRIMEASCA PENTRU A SE ANTRENA CU CEI MAI BUNI ANTRENORI, PENTRU CALATORII, ECHIPAMENT, TAXE DE PARTICIPARE LA TURNEE MANCARE, CAZARE, ETC.) — EXACT ACELE SUME IMENSE PE CARE LE-A PRIMIT DE LA STATUL ROMAN ILIE NASTASE SI ION TIRIAC CE I-AU AJUTAT SA SE ANTRENEZE LA CEL MAI INALT NIVEL, CU ANTRENORUL CEL MAI BUN DE ATUNCI, AUSTRALIANUL HARRY HOPMAN, DAR SUME DE BANI PE CARE ILIE NASTASE SI GASCA LUI DE CORUPTI HOTOMANI (CE INCA SE PERINDA LA CONDUCEREA FRT) REFUZA CU INCAPATANARE SA LE ACORDE ACEASTA SUSTINERE FINANCIARA TINERILOR JUCATORI, NECESARA PENTRU A SE PREGATI LA CEL MAI INALT NIVEL, ASA CUM LUI NASTASE SI TIRIAC LI S-AU ACORDAT DE CATRE STATUL ROMAN TOATE CONDITIILE DE A FACE INALTA PERFORMANTA CU SUCCESE RASUNATOARE.

    DUPA CATE SUME MARI S-AU DONAT LA FRT PENTRU SUSTINEREA SI PREGATIREA TINERILOR JUCATOR, AR TREBUI SA FIE STRANSI IN CONTURILE DE LA FRT SUME MARI DE BANI PENTRU AJUTORAREA JUCATORILOR TINERI DEOARECE intreprinderi numeroase au donat pe tot parcursul acestor ani numerosi (29 de ani de la Revolutia din 1989) foarte multi bani pentru fondul de pregatire al jucatorilor tineri. SI IATA CUM CORUPTIA AJUNGE SA CAUZEZE MARI DAMAGII TINERILOR JUCATORI SI TOTODATA TENISULUI ROMANESC!! (Din nefericire pentru VOI TOTI DIN TENISUL ROMANESC!!)

    DAR CUM SA MAI AJUNGETI SA PRIMITI SI VOI BANI, CAND ASEMENEA HOTOMANI CORUPTI CA ILIE NASTASE, DUMITRU HARADAU, SEGARCEANU SI TOATA GASCA LOR DE HOTI NU STIAU CUM SA MAI FURE, SA DELAPIDEZE FONDURILE DIN CONTUL DE PREGATIRE AL TINERILOR JUCATORI TOCMAI CA NASTY — ACTUALMENTE FALIMENTAR DE ALTFEL (vezi RECENTA Declaratie de Avere a lui ILIE NASTASE de la Parlament/Senat) — SA AIVA SA LE CUMPERE NUMEROASELOR LUI NEVESTE SI AMANTE CASE, APARTAMENTE , VILE, VACANTE, MASINI, BIJUTERII SI TOT FELUL DE OBIECTE SCUMPE DE LUX: GENTI, PAPUCI, HAINE SI INCA NUMAI DE MARCA (si nicidecum generice!!) Nasty l-a facut antrenor pe un hotoman prieten cu el pe numele de Ion Serban (aka, BOAGHE) CARE NICI MACAR NU STIA CUM SA TINA RACHETA DE TENIS IN MANA, DAR PRIN CARE NASTY SI GASCA LUI DELAPIDAU FONDURILE DIN CONTUL JUCATORILOR TINERI, ACORDAND LUIION SERBAN SUTE DE MII DE DOLARI PE CARE LE SUSTRAGEAU IN TRANSE.
    ULTIMA TRANSA DE $38,000 DOLARI PE CARE ION SERBAN ERA SA O RIDICE DE LA FRT — BANI CARE SE AFLAU DEJA IN SEIFUL FRT– A FOST IN SCHIMB RIDICATA DE HOTOMANA AMALIA NASTASE, care l-a semnat in fals pe Ion Serban ridicand banii din seiful FRT; Ion Serban, la randul lui, a sesizat PROCURATURA, astfel declansand SCANDALUL DE SPERJUR, DOSAR PE CARE NASTY SI securistii aserviti lui DIN PROCURATURA/ SISTEMUL JUDICIAR AU REUSIT SA-L MUSAMALIZEZE. (vezi articolul publicat in ziarul ZIUA din Noiembrie 2005 [dinaintea nasterii celei de a doua fiice a lui Nasty si Amaliei, EMMA,nascuta in Sept.9, 2006, CONCEPUTA TOCMAI CA AMALIA SA SE ESCHIVEZE ANCHETEI PENALE INVOCAND SARCINA CA MOTIV DE UMANITAR LEGAT DE SANATATEA COPILULUI INCA NE-NASCUT!!] in care redactia mai si publica ADEVERINTA DE INCEPERE A URMARIRII PENALE A AMALIEI SI A LUI ILIE NASTASE
    Cam asa cleptocratii CORUPTI-JMANGLEORI DE LA FRT papa banii pentru tinerii jucatori (CHELTUIND PENTRU NEVESTELE SI AMANTELE LOR PE VILE, CASE, MASINI SCUMPE, VACANTE IN CELE MAI SCUMPE STATIUNI, PE LUX NEBUNESC: BIJUTERII, IMBRACAMINTE SCUMPA, PANTOFI GENTI– TOATE NUMAI DE DESIGNERI RENUMITI DAR SI CU PRETURI FOARTE PIPERATE!!) IN LOC CA ANTRENORI MERITUOSI CARE INTR-ADEVAR AU ELEVI CU REALIZARI RASUNATOARE NU PRIMESC ABSOLUT DELOC NICI O SUSTINERE FINANCIARA, NICI UN BAN!!

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com