Nu rata:

WTA Charleston 2018: Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu joacă astăzi în turul 2. Mihaela intră şi la dublu.

Credit Foto: volvocaropen.com, Twitter Tennis Atlantic & Neal Trousdale pentru opentenis.ro

Cele două jucătoare românce calificate în turul 2 (R32) al turneului WTA Premier “Volvo Car Open” de la Charleston, Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu – vor evolua astăzi.
De asemenea, perechea Buzărnescu / Watson va debuta (R16) în proba de dublu.

Sesiunile încep la ora 17.00 pe terenurile unde este programată Mihaela şi la 18.00 pe cel unde va juca Irina, astfel că ordinea joc va fi:

  • în a doua partidă de pe terenul 4, cu începere de la ora aproximativă 19.30:

Irina Begu (38 WTA) [13] – Claire Liu (SUA, 202 WTA, aflată la cel mai bun clasament al carierei, 17 ani) [Q]

Palmares direct: 0-0

Claire Liu, care în runda finală a calificărilor o învingea pe Irina Bara şi ieri – în turul 1 – a eliminat-o pe Magda Linette (Polonia, 69): 1-6, 6-3, 6-3 în 1h49′, ocupă locul 172 în clasamentul sezonului 2018.
Câştigătoarea Wimbledon-ului junioarelor în 2017 şi finalistă la Roland Garros 2017, creşte în permanenţă nivelul de joc pe teren propriu şi după câteva victorii în circuitele WTA 125k / ITF Pro, şi le-a adăugat pe primele ale carierei în circuitul WTA (pe tablouri principale): cea din primul tur al WTA Premier Mandatory Miami – la Withney Osuigwe (SUA, 621) [WC]: 6-3, 6-1 şi cea de ieri de aici.

Claire Liu uimea la US Open 2015, când trecea la doar 15 ani două tururi de calificări cu victorii la Veronica Cepede Royg (155) şi Jana Cepelova (111).

  • în a 4-a partidă de pe terenul Althea Gibson (semicentral), cu începere de la ora aproximativă 21.30:

Mihaela Buzărnescu (39) [15] – Sara Errani (Italia,  95, clasament maxim: 5 / mai 2013, 30) [WC]

Palmares direct: 0-0

Sara Errani ocupă locul 46 în clasamentul sezonului 2018, după victoria de turneu de la WTA 125k Indian Wells şi calificările încununate de succes – ultima victorie la Aryna Sabalenka (60) – cărora le-a adăugat o victorie în primul tur – la Lesia Tsurenko (42) – WTA Premier 5 Dubai.
În Fed Cup le-a învins atât pe Arruabarrena (82), cât şi pe Suárez Navarro (29).
Dar a suferit şi înfrângeri la Tereza Martincova (146) în primul tur al calificărilor la WTA Premier Mandatory Miami sau la Luiza Khumkum (124) în turul 3 al calificărilor Australian Open.

În primul tur la Charleston, ieri a eliminat-o pe Eugenie Bouchard (Canada, 111): 6-4, 6-4 în 1h30′.

  • în ultima partidă de pe terenul central, în jurul orei 3.30 AM:

Mihaela Buzărnescu (69) / Heather Watson (Marea Britanie, 73) – Misaki Doi (Japonia, 117) / Christina McHale (SUA, 176) [WC]

*

Altfel, toţi cei 15 capi de serie – Stephens [4] nu a mai venit – Caroline Garcia [1] şi Daria Kastakina [3] – deţinătoarea titlului – câştigându-şi deja partidele din turul 2. Celelalte 5 favorite din primele 8 vor juca astăzi primul meci aici, toate pe terenul central.

Ordinea de joc – 04.04 – WTA Charleston

Tablourile turneelor WTA

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com