Nu rata:

WTA Cincinnati 2018: Simona Halep – conferinţa de presă de după finală.

Credit Foto: “Western & Southern Open”

La conferinţa de presă de după finala WTA Premier 5 Cincinnati, Simona Halep a spus:

Îmi este greu să vorbesc despre partidă, căci am pierdut-o de la minge de meci şi faptul că s-a întâmplat în finală e şi mai rău, dar nu se poate compara cu cea de anul trecut. Acum tenisul meu a fost mai bun, totul a fost superior. Aşa că nu fac o dramă, dar sunt puţin supărată pe mine.

Sunt mulţumită, fără îndoială, că după o pauză lungă am jucat un tenis de calitate, doar partea emoţională nu mă satisface pe deplin pentru că nu am gestionat situaţia de astăzi mai bine. Dar, asta sunt şi trebuie să lucrez mai mult.

Am jucat multe raliuri şi meciul a fost foarte fizic, de aceea la sfârşit nu am mai fost în stare să joc. Pot să spun că am renunţat pentru că nu mai aveam energie, dar ea a jucat foarte bine şi merită titlul, pentru că nivelul ei a fost foarte ridicat.

Despre tweener-ul (mingea lovită printre picioare) reuşit în decisiv (apare şi în videoclicul de la sfârşitul ştirii):

Da, a fost frumos. Da, m-am mai antrenat pentru el, dar doar de distracţie, nu m-am gândit că o să-l execut într-o partidă, dar astăzi totul era pierdut şi l-am făcut.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com