Nu rata:

WTA Doha 2018: Simona Halep s-a calificat în ultimele patru!

Credit Foto: Jimmie48 Photography / Tenis Dunyasi Magazine

Simona Halep a obţinut astăzi cea de-a treia victorie la WTA Premier 5 “Qatar Total Open”.

În partida din sferturile de finală:

Simona Halep (2 WTA) [2] – Catherine Bellis (SUA, 48) [Q] 6-0, 6-4

Partida a durat 1h22′
Simona a câştigat clar primul set, dar opoziţia lui Bellis a fost totuşi puternică în primele 3 jocuri. N-a avut însă nicio şansă în faţa demonstraţiei de forţă a româncei, care a măturat liniile, pe rând cu forehand-ul sau cu reverul, cu lunguri de linie sau cross-uri.
Americanca a anunţat însă un set doi foarte echilibrat. Jucătoarea noastră a rămas la conducerea ostilităţilor, dar defensiva lui Bellis a fost una extrem de eficientă, astfel că Simona a avut nevoie de foarte multe lovituri ca să închidă punctele.
Nici serviciul nu a funcţionat la fel de bine ca în primul set, astfel că adversara a putut să facă două break-uri. Simona a reuşit însă să păstreze supremaţia datorită aceloraşi spectaculoase lovituri, care au străpuns până la urma apărarea lui Bellis.
În ultimul joc al partidei, Simona a servit după intervenţia lui Andrei Pavel, care i-a liniştit psihicul şi i-a fixat foarte precis tactica, pe care ea a respectat-o întocmai.
În ultimele două jocuri, piciorul Simonei a creat ceva probleme, în interviul de pe teren ea nu a făcut însă referire la acest aspect.

CB – SH

Credit Info: wtatennis.com / WTA Insider

Simona acumulează 350 de puncte WTA şi va fi recompensată cu un premiu financiar în valoare de 147.750 USD pentru calificarea în semifinale, unde o va întâlni pe Garbiñe Muguruza (Spania, 4) [4], care în primul sfert de finală disputat astăzi a eliminat-o pe Caroline Garcia (Franţa, 7) 3-6, 6-1, 6-4, după 1h54′, cu care are un palmares defavorabil: 1-3.

Credit Info: itftennis.com

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com