Nu rata:

WTA Eastbourne 2017: Partida Simona Halep – Tsvetana Pironkova a fost întreruptă într-un moment dificil pentru jucătoarea noastră.

Credit Foto: Richard Symonds

Partida din optimile de finală ale turneului WTA Premier “Aegon International Eastbourne” s-a întrerupt la scorul:

Simona Halep (2 WTA) [2] – Tsvetana Pironkova (Bulgaria, 149, clasament maxim: 31 WTA / septembrie 2010, 29 de ani) [LL] 6-7(6), 1-2

În primul set, Simona a făcut break în ghemul 3 şi deşi jocul ei a fost unul economic – perfect de înţeles după partida grea pe care a avut-o cu Duan – părea că va fi suficient pentru a-şi asigura manşa.
De altfel, la 5-4 a avut pe propriul serviciu nu mai puţin de 4 mingi de set, la 40-0 şi la un avantaj.
Dar începând cu acel ghem, Simona s-a precipitat cum n-am mai văzut-o de mult. Semne exterioare ale unei enervări nu s-au observat, doar o grabă în joc, ce nu anunţa nimic bun.

Totuşi, ea a egalat la 6, după un ghem jucat excelent.
În tie-break, a avut alte două mingi de set la 6-4, dar un nou moment de absenţă i-au permis bulgăroaicei să facă 4 puncte consecutive şi să-şi adjudece prima manşă.

Nici setul 2 nu a început sub cele mai bune auspicii pentru jucătoarea noastră: în primele 3 ghemuri, în care s-au înregistrat doar break-uri, ea pierzându-şi serviciul de două ori.

Să sperăm că în pauza impusă de ploaie Simona îşi va regăsi serenitatea.

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com