Nu rata:

WTA Hiroshima 2018: Amanda Anisimova bifează încă o premieră – prima semifinală în circuit.

Embed from Getty Images

Ordinea de joc la turneul WTA International “Hana-cupid Japan Women’s Open”, care se dispută la Hiroshima, a fost întârziată astăzi de ploaie.

Prima partidă care s-a încheiat i-a oferit posibilitatea junioarei Amanda Anisimova (17 ani) să se califice în prima semifinală WTA a carierei – după ce ieri avansa pentru prima dată printre ultimele 8 – după victoria:

Amanda Anisimova (SUA, 134 WTA) [Q] – Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia, 83) 6-3, 6-1 în 1h6′

Aceasta a fost a 6-a victorie a Amandei la Hiroshima, după cele 3 din calificări – unde în turul 2 a pierdut singurul set de până acum, la Ursula Radwanska (357) – cele 3 de pe tabloul principal fiind obţinute foarte repede.

Cele 110 puncte WTA dobândite deocamdată îi asigură un loc în top 110 WTA, cu un nou clasament maxim al carierei.

Între timp, partidele s-au reluat şi două dintre ele tocmai s-au încheiat, astfel că Amanda îşi cunoaşte adversara din semifinale. Aceasta va fi favorita principală,  Shuai Zhang (China, 41) [1], care a eliminat-o în sferturi  pe deţinătoarea titlului, Zarina Diyas (Kazahstan, 65) [6]: 6-4, 7-5 în 2h16′.

În cealaltă semifinală, Qiang Wang (China, 44) [4] – 6-2, 6-2 cu Magda Linette (Polonia, 68) [8] în sferturi – o va întâlni pe învingătoarea din partida Ajla Tomljanovic (Croaţia, 60) [5] – Su-Wei Hsieh (Taipei, 40) [2], care tocmai a început.

Tablourile turneelor WTA

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com