Nu rata:

WTA Hiroshima 2019: Mihaela Buzărnescu va juca în primul sfert de finală al sezonului

Mihaela Buzărnescu a obţinut a doua victorie la turneul WTA International “Hana-cupid Japan Women’s Open”, care se dispută la Hiroshima, şi s-a calificat astfel pentru prima oară în acest sezon în sferturile de finală ale unui turneu din circuit. Ea a mai legase câte două victorii pentru optimi de finală la Premier Charleston şi Premier 5 Roma.

Astăzi, la Hiroshima:

Mihaela Buzărnescu (125 WTA) – Kurumi Nara (Japonia, 182) [WC] 7-6(1), 7-5

Partida a durat 1h48′.
În primul set, Mihaela a avut de două ori un break în urmă. Pe cel din jocul 2, l-a recuperat imediat, iar pe cel din jocul 4, de-abia în al 9-lea. În jocurile 11 şi 12 a mai avut loc un schimb de break-uri, dar Mihaela a dominat categoric tie-break-ul.
În setul 2, jucătoarea noastră a câştigat prima cu returul în jocul 6, a fost egalată de Nara în următorul, dar a reuşit să mai facă un break în ultimul ghem al partidei.

Mihaela acumulează 60 de puncte WTA nete – care îi asigură un progres de cel puţin 10 locuri în ierarhie – un premiu financiar în valoare de 5.900 USD şi va întâlni în sferturile de finală o jucătoare din Belgia, învingătoarea din partida Alison van Uytvanck (63) [3] – Kirsten Flipkens (114), care este programată în continuare.

Celălalt sfert de finală de pe jumătatea superioară a tabloului a fost stabilit încă de ieri:

Su-Wei Hsieh (Taipei, 29) [1]Nao Hibino (Japonia, 146)

Kurumi Nara a beneficiat în optimi de abandonul în setul decisiv al Zarinei Diyas (Kazahstan, 80) [6].

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com