Nu rata:

WTA Indian Wells 2018: A fost tras la sorţi tabloul principal de simplu. Adversarele jucătoarelor noastre.

Patru jucătoare românce – Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu – sunt prezente pe tabloul principal al WTA Premier Madatory “BNP Paribas Open” care se va disputa între 7-18 martie la Indian Wells, California.

Tabloul este format din 96 de jucătoare, primii 32 capi de serie vor avea BYE în primul tur.

  • Simona Halep (1 WTA) [1] este singura dintre cele 4 care este cotată cap de serie, ea fiind favorita principală a turneului.
    Aşadar, va avea BYE (liber) în primul tur (R96), iar în cel de-al doilea (R64) o va întâlni pe învingătoarea din partida care o va opune pe Kristyna Pliskova (Cehia, 77) unei jucătoare venite din calificări.
  • Sorana Cîrstea nu ştie nici ea încă pe cine va întâlni în primul tur, căci sorţii i-au hărăzit o jucătoare venită din calificări.

Învingătoarea din această partidă o va întâlni în turul 2 pe Venus Williams (SUA, 8) [8]

Celelalte două jucătoare românce vor disputa următoarele partide în runda inaugurală:

  • Irina Begu (36 WTA) – Aleksandra Krunic (Serbia, 47, clasament maxim: 45 WTA / ianuarie 2018, 24 de ani)

Palmares direct: 2-0

Învingătoarea din această prtidă o va întâlni în turul 2 (R64) pe Karolina Pliskova (Cehia, 5) [5]

  • Mihaela Buzărnescu (38) – Jennifer Brady (SUA, 86, clasament maxim: 60 / octombrie 2017, 22 de ani)

Palmares direct: 0-0

Învingătoarea din această partidă o va întâlni în turul 2 (R64) pe Caroline Garcia, (Franţa, 7) [7]

Tabloul de Simplu – WTA Indian Wells 2018

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com