Nu rata:

WTA Indian Wells 2018: Simona Halep, interviul de după victoria de azi noapte. Alte fotografii.

Galerie
Credit Foto: bnpparibasopen.com, wtatenniscom

După victoria din turul 2 (R64) al turneului WTA Premier Mandatory “BNP Paribas Open“, Simona Halep a acordat tradiţionalul interviu (videoclip la sfârşitul ştirii):

Întrebare: Felicitări pentru victoria de astăzi. Spune-ne cât de mulţumită eşti de această performanţă.

Simona: Mulţumesc. Sunt foarte mulţumită că am putut să câştig acest meci, căci revin după o accidentare gravă. Astăzi am simţit că s-a vindecat. Nu am simţit dureri. Cred că problema este rezolvată.
Este mereu dificil să joci împotriva surorilor Pliskova. Servesc foarte bine şi trebuie să fii foarte concentrat la retur, ceea ce astăzi mi-a reuşit foarte bine şi sunt bucuroasă că am câştigat. A fost o victorie importantă.

Î.: Ai reuşit 6 break-uri, ţi-ai pierdut şi tu de câteva ori serviciul. Îţi dă încredere să faci break de atâtea ori în faţa unei jucătoare cu un serviciu atât de puternic?

Simona: Da. De fapt mereu am încredere în returul meu şi trebuie să fiu mai concentrată pe propriu-mi serviciu. Astăzi nu mi-a mers prea bine serviciul, dar până la urmă a fost bine şi asta este cel mai important.

Î.: Privind înainte spre meciul tău din turul următor. Simţi că mai trebuie adăugat ceva jocului tău?

Simona: Nu am jucat ceva vreme, dar acum mă simt bine. Nu ştiu la ce să mă aştept în runda următoare. Mă simt pregătită, aşa că voi da totul ca să câştig următorul meci.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com