Nu rata:

WTA Montreal 2016: Simona Halep, calificare fără emoţii în optimile de finală!

Simona Halep. Credit foto: wtatennis.com

Simona Halep. Credit Foto: wtatennis.com

În turul 2 (R32) al “Rogers Cup”, turneul WTA Premier 5 care se dispută la Montreal:

Simona Halep (5) [5] – Daria Gavrilova (Australia, 45) 6-2, 6-3

Partida a durat 1h16′.

Simona Halep a adoptat tactica potrivită în acest meci, adică a atacat de la început, a controlat schimburile, lăsându-i astfel Gavrilovei apărarea, pe care australianca nu a stăpânit-o bine, mai ales că, datorită unghiurilor deschise în permanenţă de Simona, a trebuit să o facă mereu din mişcare şi deseori imprecis. Dar şi destule lovituri câştigătoare, multe din ele spectaculoase, au făcut ca Simona să-şi creeze rapid un avantaj consistent pe tabela de scor. Singurul moment în care Gavrilova a părut că prinde elan a fost în setul 2, după singurul break realizat de ea, la 2-1. Simona a stopat imediat acea tentativă de echilibrare a partidei, după ce şi-a luat imediat break-ul înapoi.

În optimile de finală, Simona Halep – care a acumulat 1o5 puncte WTA în urma acestei calificări – o va întâlni pe învingătoarea din partida Karolina Pliskova (17) [14] – Sara Errani (25) care se va disputa diseară.

 

 

 

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com