Nu rata:

WTA Montréal 2018: Ana Bogdan a pierdut la Aryna Sabalenka.

Credit Foto: Neal Trousdale pentru opentenis.ro

Atâta timp cât Ana Bogdan a reuşit să aplice antidotul pentru jocul în forţă al Arynei Sabalenka în partida din primul tur (R56) al WTA Premier 5 “Coupe Rogers présentée par Banque Nationale”, ea a reuşit să facă faţă, adică să conducă în primul set cu 3-1, înainte de a fi egalată şi depăşită şi chiar să câştige setul 2, după ce s-a desprins de la 3-3.

Dar resursele fizice şi liniştea sufletească – destul de multe momente de enervare – nu i-au permis pe de o parte să-şi păstreze eficienţa serviciului şi pe de alta să reuşească mereu schimbările de ritm şi de direcţie, care s-o împiedice pe jucătoarea din Belarus să-şi lanseze nemiloase canonade şi s-o oblige să greşească, aşa cum a făcut-o de multe ori.

Astfel, Sabalenka a dominat setul decisiv, Ana nemaireuşind decât să salveze o minge de meci la 2-5 şi să prelungească partida cu un joc.

Aryna Sabalenka (Belarus, 39) – Ana Bogdan (82) [Q] 6-4, 4-6, 6-3 în 1h52′

Ana rămâne cu cele 30 de puncte dobândite în calificări şi cu premiul financiar cuvenit primului tur.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com