WTA Montréal 2018: Mihaela Buzărnescu câşigă al 6-lea meci la rând în circuit şi va juca pentru a 3-a oară cu Elina Svitolina!
Mihaela Buzărnescu a câştigat ieri partida din primul tur (R56) al WTA Premier 5 “Coupe Rogers présentée par Banque Nationale” şi a obţinut astfel a 6-a victorie consecutivă în circuit, dacă le adăugăm şi pe cele 5 care i-au adus titlul de la WTA Premier San José:
Mihaela Buzărnescu (20 WTA) – Qiang Wang (China, 53) [Q] 6-2, 7-5
Partida a durat 1h29′.
Mihaela a pornit ca din tun: 5-0, după ce a câştigat şi de două ori cu returul. Wang a reuşit să se redreseze şi dacă n-a mai putut schimba soarta setului 1, şi-a anunţat perioada bună din al doilea, când a fost ea cea care a reuşit primul break, în jocul 5.
Chinezoaica şi-a apărat avansul şi la 5-3 – la primire – a avut primele 3 mingi de set, urmate de alte 4 în jocul următor.
Miki a fost însă de neclintit, şi-a păstrat calmul, nu a făcut pasul înapoi, şi-a corectat serviciul – break-ul fusese cauzat şi de două duble greşeli consecutive ale ei – a continuat să fie agresivă şi a câştigat toate jocurile până la sfârşit.
Mihaela acumulează 60 de puncte WTA şi un premiu financiar în valoare de 14.860 USD pentru calificarea în turul 2 (R56), unde o va pe deţinătoarea titlului, Elina Svitolina (Ucraina, 5) [5], pe care o conduce în palmaresul direct cu 2-0, după ce a învins-o anul acesta la Roland Garros (R32 / zgură): 6-3, 7-5 şi WTA Premier Birmingham (iarbă / QF): 6-3, 6-2.
Related Posts
Ultimele știri
-
ATP Rotterdam 2019: Semifinalele la dublu – cu Rojer / Tecău – şi simplu se joacă astăzi.
-
WTA Dubai 2019: Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu sunt prezente pe tabloul principal, care a fost tras la sorţi.
-
WTA Doha 2019: Simona Halep – Elise Mertens, scurtă avancronică a finalei. Declaraţiile protagonistelor.
-
ITF W25 Trnava 2019: Alexandra Cadanţu, semifinale în săptămâni consecutive. Laura Andrei, finalistă la dublu.
-
WTA Doha 2019: A fost programată finala Simona Halep – Elise Mertens.
-
ATP Rotterdam 2019: Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer s-au calificat pentru a 6-a oară la rând în semifinalele turneului.
-
WTA Doha 2019: Simona Halep revine de la 1-4 în decisiv şi se califică în a 34-a finală a carierei!
-
WTA Dubai 2019: Niculescu va juca pentru un loc pe tabloul principal. Dulgheru şi Bara au pierdut.
-
Cupa Davis 2019: Au fost trase la sorţi grupele Turneului Final. Amănunte despre echipa României şi adversara ei.
-
WTA Doha 2019: Astăzi se joacă semifinalele, cu Mertens, care a eliminat-o pe Bertens.