Nu rata:

WTA Montréal 2018: Monica Niculescu şi Ana Bogdan vor juca în runda finală a calificărilor.

Galerie

Ana la Montréal, alături de antrenorul Gabi Moraru şi partenerul ei de viaţă, Norris Măgeanu
Credit foto: Instagram

Ieri au început calificările turneului WTA Premier 5 “Coupe Rogers présentée par Banque Nationale” – dotat cu o contribuţie financiară în valoare de 2.820.000 USD – care se dispută la Montréal, pe hard.

Tabloul este compus din 48 de jucătoare, după două tururi, 12 dintre ele urmând să promoveze pe tabloul principal.

Cele două jucătoare românce angrenate în această fază a turneului au câştigat în primul tur:

Monica Niculescu (60 WTA) [7] – Ekaterina Alexandrova (Rusia, 98) 6-3, 6-3 după 1h10′

Monica va juca pentru un loc pe tabloul principal cu Dalila Jakupovic (Slovenia, 92, aflată pe cel mai bun loc al carierei, 27 de ani) [22].
Dalila Jakupovic ocupă locul 59 în clasamentul sezonului 2018, după semifinala jucată la WTA International Bogota (zgură), sferturile de finală consecutive de la WTA International Nottingham şi WTA Premier Birmingham (după calificări), ambele pe iarbă, dar şi a victoriei de turneu de la ITF 60k Canberra (hard, martie).

Ana Bogdan (87) [20] – Magdalena Frech (Polonia, 121) 6-3, 4-1, retragere Frech după 1h10′

Ana va juca pentru un loc pe tabloul principal cu Sofia Kenin (SUA, 68, clasament maxim: 64 / 16 iulie, 19 ani) [12].
Tânăra Kenin se situează pe locul 68 în clasamentul WTA, după semifinala de la WTA International Mallorca (iarbă) – unde în sferturi a eliminat-o pe Caroline Garcia (6) – a sfertului de la WTA International Auckland (hard, ianuarie), a turului 3 de la WTA Premier Mandatory Miamiîn turul 2 trecuse de Daria Kasatkina (11), dar şi a victoriei de turneu la ITF 60k Berkeley (17-22 iulie, hard).

Jucătoarele noastre nu şi-au mai întâlnit până acum adversarele.
Partida Monicăi este programată prima din sesiunea ce va începe la ora 18.00 pe terenul 5, iar cea a Anei, a treia de pe terenul central, în jurul orei 20.30.

Ele au acumulat deocamdată 20 puncte WTA şi premii financiare în valoare de 3.260 USD.

Ordinea de joc – 05.08 – WTA Montreal 2018

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com