Nu rata:

WTA New Haven 2017: Ana Bogdan, ce victorie! A bătut-o pe Elena Vesnina şi va juca în optimi! (Galerie Video)

Ana Bogdan este în formă mare la New Haven! Trei victorii în calificări şi astăzi încă una în primul tur (R32) pe tabloul principal al turneului WTA Premier “Conecticut Open”:

Ana Bogdan (127 WTA) [Q] – Elena Vesnina (Rusia, 18) [5] 7-5, 7-5

Partida a durat 1h59′.
Ana a jucat de la egal la egal cu valoroasa ei adversară, a servit excelent – 7 aşi – a stat foarte bine în raliuri, a jucat din apropierea liniei de fund şi astfel a putut deseori să domine şi ne-a delectat cu numeroase passing-shot-uri spectaculoase.
În primul set s-a mers cu serviciul până în ultimul ghem al manşei, după ce la 5-4, Ana ratase două mingi de set pe serviciul rusoaicei.
Vesnina a început cu break setul, dar jucătoarea noastră a egalat imediat, s-a distanţat în ghemul 6: 4-2, dar a venit rândul campioanei de la Indian Wells să facă imediat re-break. Apoi jucătoarele şi-au câştigat serviciile până în ultimul joc, când Ana a realizat simetria între cele două seturi.

După partidă, Ana a declarat:

Sunt atât de emoţionată şi de fericită că m-am calificat în turul 2 aici!

55 de puncte a obţinut jucătoarea româncă pentru calificarea în optimi, care se adaugă celor 25 din calificări şi o clasare temporară pe locul 108 în clasamentul live.
Premiul financiar obţinut de jucătoarea româncă este de 10.690 USD.

Ana Bogdan va juca în optimile de finală cu învingătoarea din partida Lesia Tsurenko (Ucraina, 30) – Kirsten Flipkens (Belgia, 72) [Q], care se va disputa mai târziu.

Galerie Videoclipuri (4):

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com