Nu rata:

WTA Nürnberg 2019: Sorana Cîrstea o învinge pe Laura Paar şi va juca în al 3-lea sfert de finală al sezonului.

Credit Foto: Nürnberger Cup

Partida din optimile de finală ale turneului WTA International “Nürnberger Versicherungs Cup”, disputată între două jucătoare din România, s-a încheiat cu rezultatul:

Sorana Cîrstea (93 WTA) – Laura Ioana Paar (301 WTA) [Q] 6-4, 6-7(6), 6-0

Partida a durat 2h9′.

  • primele 4 jocuri ale partidei s-au câştigat cu returul, Laura având mereu un break în faţă. Apoi s-a câştigat cu serviciul până când Sorana a mai reuşit un break în jocul 8. A servit pentru set, dar Laura a făcut re-break, pentru ca în ghemul 10 Sorana să închidă la primire
  • setul 2 a fost unul dramatic: din nou Laura a pornit mai bine, dar Sorana a ridicat nivelul şi a reuşit o serie de 5 jocuri consecutive. Părea că jocul se apropie de sfârşit, dar Laura nu s-a predat, a jucat literalmente excepţional, a salvat două mingi de meci cu returul, la 4-5 şi a servit pentru set la 6-5. Sorana a dus setul în tie-break, unde s-a văzut condusă cu 4-6. A venit rândul ei să reziste – două mingi de set salvate – dar la a 3-a nu a mai reuşit să facă nimic. Finalul tie-break-ului a fost încrâncenat, jucătoarele nimerind mereu liniile, astfel că arbitra a fost nevoită să facă o permanentă navetă
  • resursele Laurei s-au epuizat în decisiv şi Sorana a dominat clar, doar un joc având nevoie de prelungiri

O partidă cu două seturi echilibrate, în care nivelul tenisului a fost unul foarte bun. Păcat că meciul nu a avut audienţa necesară în tribune, nici nu  a fost acoperit TV, turneul fiind geo-blocat, căci ar fi făcut o bună propagandă tenisului românesc.

Laura a arătat multe lucruri frumoase, cu un stil avântat, ofensiv, asemănător celui al Soranei şi aşteptăm cu nerăbdare următoarele ei evoluţii, pe care le va aborda cu alt nivel de încredere, după reuşitele de aici.

După două victorii într-o zi, Sorana îşi egalează rezultatul de la ediţia trecută a turneului – îşi apără cele 60 de puncte (se situează acum pe locul 92 în clasamentul live) – şi va fi recompensată cu un premiu financiar în valoare de 4.980 €.

Adversară în sferturile de finală îi va fi Nina Stojanovic (Serbia, 247, clasament maxim: 121 WTA / 20 februarie 2017, 22 de ani), care a promovat din calificări, apoi le-a eliminat pe Alison Riske (SUA, 53) [4]: 7-6(2), 2-6, 6-2 în primul tur şi pe Sara Sorribes Tormo (Spania, 72): 6-1, 0-6, 6-3, astăzi, în optimi. Cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit până acum.

Aceasta este a 3-a calificare în sferturile de finală din 2019 pentru jucătoarea noastră, după cele de la International Shenzhen şi Budapesta.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com