Nu rata:

WTA Quebec City 2017: Semifinale echilibrate la simplu. Andreescu / Branstine, surpriză mare la dublu.

Galerie: Semifinalele de la WTA Quebec City
Credit Foto: Pascal Ratthé / Tennis Canada

Spre deosebire de turneul WTA International Tokyo, celălalt turneu al săptămânii – WTA International “Coupe Banque Nationale présentée par IGA” – a intrat odată cu faza semifinalelor în limitele normalului, căci în ultimele 4 au ajuns 3 din primii 4 capi de serie, locul deţinătoarei titlului, Océane Dodin [2], fiind luat de cealaltă favorită de pe sfertul de tablou.

Dodin s-a retras după primul tur din cauza unei probleme de sănătate mai vechi, care a ţinut-o departe de teren şi acum câţiva ani: ameţeli cauzate de o desincronizare între urechea internă şi creier.

Rezultatele sferturilor de finală au fost:

Lucie Safarova (Cehia, 33) [1] – Lucie Hradecka (Cehia, 166) 6-4, 7-5 în 1h22′

Safarova a avut de furcă în partida cu compatrioata ei, fiind nevoită să revină de la 0-3 în primul set, pe care nu a reuşit să-l închidă la 5-3, când a ratat prima oprtunitate, iar în doilea s-a desprins de-abia în prelungiri.

Timea Babos (Ungaria, 63) [3]Françoise Abanda (Canada, 122) 6-3, 6-2 în 1h11′

Tatjana Maria (Germania, 58) [4] – Sachia Vickery (SUA, 134) 6-3, 6-1 în 1h9′

Alison van Uytvanck (Belgia, 98) [7] – Caroline Dolehide (SUA, 161) [Q] 6-2, 6-2 în 1h5′

Aşadar semifinalele vor fi:

Lucie Safarova (Cehia, 33) [1]Timea Babos (Ungaria, 63) [3]

Tatjana Maria (Germania, 58) [4] Alison van Uytvanck (Belgia, 98) [7] 

*

În proba de dublu, câştigătoarele a două turnee de Mare Şlem la Dublu Junioare în 2017 –  Australian Open şi Roland Garros – canadiencele  Bianca Andreescu (242 WTA la dublu) / Carson Branstine (344) confirmă şi la senioare şi onorând wild card-ul primit s-au calificat în semifinale, după o victorie importantă: 4-6, 6-3, [10-7] cu redutabilele cehoaice Lucie Hradecka (10) / Barbora Krejcikova (56) [2] (Hradecka are două titluri de Mare Şlem la dublu, din 6 finale) (mingea de meci la sfârşitul ştirii).
Carson Branstine a reprezentat SUA până în februarie, dar de atunci a trecut sub steagul canadian, locul de naştere al mamei ei, aşa cum ne-a povestit şi Bianca.

Rezultatele turneelor WTA

 

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com