Nu rata:

WTA Roma 2018: Roberta Vinci s-a retras din activitate!

Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

Două Slideshow-uri a câte 5 imagini, de după ultima partidă oficială a Robertei

Ieri, Roberta Vinci s-a retras din activitate!
Partida din primul tur pe care a jucat-o la WTA Premier 5 “Internazionali BNL d’Italia” cu Aleksandra Krunic, a fost ultima pentru jucătoarea în vârstă de 35 de ani, care de-a lungul carierei a câştigat 10 titluri la simplu, din 15 finale, dintre care una de Mare Şlem – US Open 2015 – şi 25 de titluri la dublu – dintre care 5 de Mare Şlem.

Cel mai bun loc în clasamentul de simplu – 7 WTA – l-a atins în septembrie 2015, iar la dublu a fost lider al ierarhiei, timp de 110 săptămâni, în 3 serii cuprinse între februarie 2014 şi aprile 2015, singură sau alături de coechipiera ei, Sara Errani, împreună cu care a jucat cele 8 finale de Mare Şlem

Am avut ocazia să o văd pe Robi la turneul de la Bucureşti – unde a participat în 2014, când juca finala cu Simona Halep şi în 2015 – atât la meciuri, cât la antrenamente şi am remarcat că era o prezenţă modestă şi prietenoasă, care ţi-era simpatică pe loc.

O revenire în circuit până la sfârşitul anului este dată ca posibilă, dar oricum, retragerea oficială a Robertei s-a consumat aici, acasă.

De altfel şi staff-ul WTA prezent la Roma a omagiat-o astăzi pe Roberta Vinci:

Credit Foto: Jimmie 48 Photography / WTA

Videoclip emoţionant cu Aleksandra Krunic, cerându-şi scuze publicului italian pentru că a învins-o pe Roberta:

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com