Nu rata:

WTA Roma 2019: Maria Sakkari completează cvartetul semifinalistelor.

Fotografii din timpul celor 3 sferturi de finală
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography & sina.cn
Momentele importante ale partidelor, la sfârşitul ştirii

Ultimul sfert de finală disputat la WTA Premier 5 “Internazionali BNL d’Italia”, în care s-au întâlnit cele două jucătoare promovate din calificări, s-a încheiat cu rezultatul:

Maria Sakkari (Grecia, 39) [Q] – Kristina Mladenovic (Franţa, 63) [Q] 5-7, 6-3, 6-0

Partida a durat 2h1′.
Sakkari a avut un break în urmă şi în setul doi – la 1-2 – pe care l-a recuperat imediat şi de acolo a câştigat 10 din ultimele 11 jocuri ale partidei.

Aceasta a fost prima întâlnire dintre cele două jucătoare.

Maria Sakkari (23 de ani) s-a calificat în a doua semifinală la acest nivel – sau mai înalt – a carierei, după Premier 5 Wuhan 2017. Acum două săptămâni, ea câştiga primul titlu al carierei, la International Rabat.

Calificarea în semifinale îi garantează un maxim al clasamentului egalat: 29 WTA / septembrie 2018, îmbunătăţirea acestei poziţii depinzând evident de ea, dar şi de parcursul Johannei Konta, care o poate depăşi.

Jucătoarele calificate în semifinale au acumulat câte 350 de puncte WTA şi vor fi recompensate cu premii financiare în valoare de 130.774 €, iar învinsele lor din sferturi se vor mulţumi cu 190 de puncte şi 60.240 €.

Semifinalele sunt programate astăzi, după următoarea ordine de joc:

  • în primul meci al sesiunii de pe “Campo Centrale”, de la ora 13.00:

Kiki Bertens (Olanda, 4 WTA) [6]Johanna Konta (Mare Britanie, 42 WTA)

Palmares direct: 2-2

Credit Info: itftennis.com

  • în meciul 3, nu mai devreme de ora 18.00:

Karolina Pliskova (Cehia, 7) [4]Maria Sakkari (Grecia, 39) [Q]

Palmares direct: 0-1

Întâlnirea din 2018 de aici, din turul 2 (R32)

*

Ordinea de joc – 18.05 – WTA / ATP Roma 2019

Tablourile turneelor WTA

Galerie videoclipuri (3)
Momentele importante ale celor 3 sferturi de finală



ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com