Nu rata:

WTA Shenzhen 2018: Irina Begu / Simona Halep s-au calificat în sferturile de finală!

Galerie din timpul partidei de dublu şi celei de simplu a Irinei
Credit Foto: sina.cn & Shenzhen Open

Irina Begu şi-a dublat victoria de azi dimineaţă din proba de simplu a turneului WTA International “Shenzhen Open“ şi a câştigat alături de Simona Halep şi în turul 1 (R16) al probei perechilor:

Irina Begu (38) / Simona Halep (146) – Xinyun Han (79) / Chen Liang (61) (ambele China) 5-7, 6-2, [11-9]

Partida a durat 1h40′.
Jucătoarele noastre au avut nevoie de o perioadă de armonizare la începutul partidei, situaţie de care au profitat chinezoaicele: 5-1. A urmat însă o revenire spectaculoasă a perechii Begu / Halep, care au egalat – salvând şi două mingi de set pe parcurs, la 2-5 – dar nu au reuşit mai mult în prima manşă.
Irina şi Simona au dominat autoritar setul 2, pe fondul unui joc din ce în ce mai bun, iar în super tie-break au condus mereu, dar cu adversarele tot timpul aproape.
După ce au ratat prima minge de meci, româncele au profitat de o dublă greşeală a adversarelor şi au fructificat-o pe cea de-a doua.

Remarcabil jocul Irinei Begu, care venise încălzită şi foarte sigură pe ea de la meciul de simplu.

Pentru calificarea în sferturile de finală Irina şi Simona vor fi răsplătite cu câte 60 de puncte WTA şi vor împărţi un premiu financiar în valoare de 3.852 USD.

În sferturile de finală, Begu / Halep le vor întâlni pe învingătoarele din partida:

Irina Bara (135) / Mihaela Buzărnescu (89) – Natela Dzalamidze (Rusia, 69) / Xenia Knoll (Elveţia, 59) [4], care tocmai a început.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com