Nu rata:

WTA Stuttgart 2018: Lista de înscriere, cu Halep cap de serie 1 şi cu Buzărnescu, Niculescu, Cadanţu, în aşteptare sau în calificări.

Galerie
Credit Foto: cjsport.ro & Romania Fed Cup Team

Lista de înscriere a turneului WTA Premier “Porsche Tennis Grand Prix” care se va disputa pe zgură, la Stuttgart, între 23-29 aprilie, începe cu liderul WTA, Simona Halep.

Mihaela Buzărnescu (40 WTA) este acum prima rezervă pentru tabloul principal, după retragerile (marcate cu roşu în fotografia de mai jos) şi wild card-ul acordat Laurei Siegemund, aşadar mai are nevoie de o retragere pentru a promova. Ea nu este înscrisă în calificări, firesc, căci la sfârşitul săptămânii este prezentă la Cluj-Napoca pentru meciul de Fed Cup, România – Elveţia.

În schimb, Monica Niculescu (64) – pe poziţia a 8-a – şi Alexandra Cadanţu (170) sunt pe lista turneului de calificare.

Tabloul principal este compus din 28 de jucătoare, primii 4 capi de serie au BYE în primul tur, iar cel al calificărilor din 32 de jucătoare, după 3 tururi, 4 dintre ele urmând să promoveze pe tabloul principal.

Jucătoarele românce – Cîrstea, Begu, Bogdan – participări la turneele următoare (2)

Jucătoarele românce – Buzărnescu, Niculescu, Bara, Cadanţu – participări la turneele următoare

Credit Info: Instagram wtaentrylist

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com