Nu rata:

WTA Sydney 2018: Kerber salvează două mingi de meci şi merge mai departe. Goerges, Cenuşăreasa redevenită prinţesă.

Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

Două Slideshow-uri din timpul partidei KerberSafarova, care a fost şi întreuptă din cauza ploii:

Credit Foto: “Sydney International”

Angelique Kerber pare să fi venit cu încrederea refăcută după cele 4 victorii obţinute la simplu în Hopman Cup 2018, competiţia care se dispută sub egida ITF.

Căci, după ce termina sezonul trecut destul de şifonată – locul 21, iată că astăzi a reuşit să se adune şi să se califice în turul 2 al turneului WTA Premier “Sydney International” – e adevărat, după o partidă dramatică, dar important este ca seria înfrângerilor să nu se permanentizeze, ca în alte cazuri.

Angelique Kerber (Germania, 22) – Lucie Safarova (Cehia, 31) 6-7(3), 7-6(8), 6-2

Partida a durat 2h21′.
În tie-break-ul setului 2, după ce a ratat o minge de set la 6-5, Kerber s-a văzut obligată să salveze două mingi de meci la 6-7 şi 7-8, înainte de a-şi adjudeca ultimele 3 puncte ale manşei. Ca apoi, s-o câştige pe cea decisivă fără probleme.

Pentru Angie urmează un test şi mai important pentru a-şi evalua nivelul actual, partida de mâine cu Venus Williams (SUA, 5) [2] din optimile de finală.

*

Şi o completare legată de performanţa de săptămâna trecută a primei jucătoare a Germaniei, Julia Görges şi de seriile de victorii sau înfrângeri consecutive.
Julia nu numai că a urcat astăzi pe locul 12, un nou clasament maxim al carierei, ci a bifat în finala de la WTA International Auckland 2018, cea de-a 14 victorie consecutivă în circuit, după cele 5 de acolo, precedate de cele 4 de la WTA Elite Trophy Zhuhai 2017 şi cele 5 de la WTA Premier Moscova 2017, care i-au adus titlurile respective.

Între timp – la sfârşitul anului trecut – Görges a fost numită ambasador de brand al Porsche. Uitate sunt vremurile când nu primea wild card la WTA Premier “Porsche Tennis Grand Prix” Stuttgart 2017 – pe care îl câştiga de altfel în 2011 – deşi salva Germania în întâlnirea de Fed Cup cu Ucraina.
Cenuşăreasa a redevenit prinţesă.

Tablourile turneelor WTA actualizate

Ordinea de joc – 09.01 – WTA Sydney 2018

Galerie Videoclipuri (3): mingea de meci a lui Kerber, cea de set şi lovitura zilei de la Sdnyey, care i-a aparţinut tot ei

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com