Nu rata:

WTA Tashkent 2017: Ana Bogdan nu va mai juca astăzi la dublu. Altfel, se motivează pe Instagram.

Credit Foto: Neal Trousdale pentru opentenis.ro

Astăzi nu s-au încheiat decât două meciuri la WTA International “Tashkent Open”, apoi ploaia a stricat definitiv programul zilei şi restul partidelor au fost amânate pentru mâine.

Printre ele şi ultimul sfert de finală al probei de dublu ce a rămas nedecis:

Ana Bogdan (595 WTA la dublu) / Stefanie Voegele (Elveţia, -, fostă 42 / noiembrie 2013) – Nao Hibino (Japonia, 49) / Oksana Kalashnikova (Georgia, 78) [2]

care a fost reprogramat mâine, nu înainte de ora 9.00.

*

Altfel, Ana pare destul de supărată după eliminarea din calificările probei de simplu, ea postând ieri pe Instagram o fotografie (la sfârşitul ştirii), al cărei mesaj este:

Propria zonă de confort o să te ucidă.

iar din hashtag-urile anexate înţelegem că îşi propune să iasă din această zonă, să fie mai pozitivă, mai curajoasă şi să atace necunoscutul (cam ce-i cerea şi David Kotyza Karolinei Pliskova înainte de a fi concediat).

*

În proba de simplu, doar doi capi de serie au ajuns în sferturi, Timea Babos (Ungaria, 52 WTA) [2] şi Aleksandra Krunic (Serbia, 56) [6], prima reuşind astăzi calificarea în semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului, unde o va avea ca adversară pe Aryna Sabalenka (Belarus, 119).

Ordinea de joc – 29.09 – WTA Tashkent 2017

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com