Nu rata:

WTA Tianjin 2019: Rebecca Peterson a câştigat al doilea titlu în decurs de o lună!

Campioanele şi finalistele din proba de dublu
Credit Foto: sina.cn

Al doilea turneu al săptămânii în circuitul WTA a fost International “Tianjin Open”, dotat cu o contribuţie financiară în valoare de 500.000 USD (unul din cele 3 evenimente care au avut în acest sezon contribuţie financiară mai mare faţă de cea a categoriei – 250.000 USD –  alături de Guangzhou – tot 500.000 – Shenzhen – 750.000).

Turneul şi-a derulat a 6-a ediţie. Finalele celor precedente, la sfârşitul ştirii, cu Irina Begu / Sara Errani, campioane în 2017 şi Sorana Cîrstea / Andreja Klepac, vicecampioane în 2014.

La ediţia 2019 campioană a devenit Rebecca Peterson (Suedia, 59 WTA). În finala disputată astăzi, ea a trecut de Heather Watson (Marea Britanie, 125): 6-4, 6-4 în 1h37′.

Rebecca Peterson (24 de ani, clasament maxim: 52 WTA / octombrie 2018) a câştigat aici al doilea titlu al carierei, la a doua finală disputată – primul tot în acest sezon, tot în China, la International Nanchang (9-15 septembrie).
Cele 250 de puncte nete acumulate îi vor asigura mâine un nou maxim al clasamentului: locul 44.

Heather Watson (27 de ani, clasament maxim: 38 WTA / ianuarie 2015) a jucat în a 4-a finală a carierei, prima după 3 ani şi jumătate; pe precedentele 3 – de categoria International – le câştigase în 2012, 2015, 2016.
Ea va reveni în top 100 WTA – locul 88 – pe care îl părăsise ultima dată pe 16 septembrie.
În acest sezon, britanica nu obţinuse până aici decât o victorie pe tablourile GS / WTA, în primul tur la Wimbledon, în faţa lui Catherine McNally (165).

În finala probei de dublu au fost 4 jucătoare japoneze pe teren:

Shuko Aoyama (32 WTA la dublu) / Ena Shibahara (49) – Nao Hibino (67) / Miyu Kato (91) 6-3, 7-5 în 1h24′

Aoyama / Shibahara jucaseră împreună finala de la Premier San José 2019.
Aoyama (31 de ani, clasament maxim: 27 WTA / ianuarie 2018 ) are acum 10 titluri în palmares, iar pentru Shibahara (21 de ani, situată pe cel mai bun loc al carierei – mâine va progresa pe un nou maxim: 37), acesta a fost primul.

Tablourile turneelor WTA

2014 United States Alison Riske[1] Switzerland Belinda Bencic 6–3, 6–4
2015 Poland Agnieszka Radwańska[1] Montenegro Danka Kovinić 6–1, 6–2
2016 China Peng Shuai[1] United States Alison Riske 7–6(7–3), 6–2
2017 Russia Maria Sharapova[1] Belarus Aryna Sabalenka 7–5, 7–6(10–8)
2018 France Caroline Garcia Czech Republic Karolína Plíšková 7–6(9–7), 6–3

*

2014 Russia Alla Kudryavtseva
Australia Anastasia Rodionova
Romania Sorana Cîrstea
Slovenia Andreja Klepač
6–7(6–8), 6–2, [10–8]
2015 China Xu Yifan
China Zheng Saisai
Croatia Darija Jurak
United States Nicole Melichar
6–2, 3–6, [10–8]
2016 United States Christina McHale
China Peng Shuai
Poland Magda Linette
China Xu Yifan
7–6(10–8), 6–0
2017 Romania Irina-Camelia Begu
Italy Sara Errani
Slovenia Dalila Jakupović
Serbia Nina Stojanović
6–4, 6–3
2018 United States Nicole Melichar
Czech Republic Květa Peschke
Australia Monique Adamczak
Australia Jessica Moore
6–4, 6–2

Credit Foto: wikipedia.org

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com