Nu rata:

WTA Toronto 2017: Simona Halep, interviul de dinaintea turneului (video, transcriere).

Embed from Getty Images

Slideshow – 5 imagini

Simona Halep a acordat la WTA Premier 5 “Rogers Cup” tradiţionalul interviu de dinaintea turneului:

E minunat, ca de obicei, să mă întorc în Canada unde am jucat foarte bine şi am avut avut rezultate excelente, aşa că de-abia aştept să încep turneul. Ştiu că nu va fi uşor, dar sunt nerăbdătoare, pregătită şi sper că voi debuta cu o victorie.

Nu ştiu dacă adversarele mele vor avea o abordare diferită ţinând cont că sunt deţinătoarea titlului, dar ştiu că eu nu voi face ceva deosebit. Tratez turneul ca pe unul obişnuit, nu simt presiune, dimpotrivă, faptul că îţi aperi titlul înseamnă că eşti capabilă să-l şi câştigi, ceea ce îţi dă încredere. Totuşi, fiecare meci va fi dificil, aşa că nu mă gândesc la titlu.

Mă simt mult mai bine ca la Washington. Retragerea a fost cauzată exclusiv de căldură. Am avut 3 zile ca să mă refac şi sunt pregătită să joc un turneu mai puternic cu meciuri mai dure.

La turneele din Canada îmi place totul. Ador terenrurile pe care îmi simt jocul foarte bine şi astfel pot să joc cel mai bun tenis al meu. De asemenea îmi place publicul, care mă susţine la fiecare meci. Atmosfera este una plăcută iar toţi oamenii care lucrează la turneu sunt foarte drăguţi cu mine.

Nu mai am presiune legat de locul 1 WTA. Am avut prea multă la Roland Garros şi Wimbledon. Rămâne un obiectiv important pentru mine, însă acum cel mai important este să fiu sănătoasă şi să joc cel mai bun tenis al meu şi dacă locul 1 va veni odată cu acestea mă voi bucura cu atât mai mult.

Sunt pregătită pentru primul meci. Rybarikova a făcut un Wimbledon excelent şi presupun că are un nivel al încrederii deoerbit de ridicat.

În această perioadă sunt mai relaxată, mă bucur mai mult de timpul petrecut pe teren şi toate acestea pentru că am o viaţă frumoasă pe care o apreciez.

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com