Nu rata:

WTA Toronto 2019: Simona Halep şi Leylah Fernandez, conferinţă de presă după meciul de ieri

 Alte fotografii din timpul partidei de ieri
Credit: @FonteRaynah

După meciul pe care l-au jucat în primul tur (R32) al probei de dublu la WTA Premier 5 Toronto, campioanele de la Roland Garros-ul junioarelor din 2008 – Simona Halep – şi 2019 – Leylah Fernandez – au acordat o conferinţă de presă (videoclip, la  sfârşitul ştirii), în care au spus printre altele:

Leylah

Mi-a plăcut mult, Simona este o mare campioană şi îi mulţumesc că a jucat cu mine, am învăţat multe de la ea.

Simona

A fost excelent să am alături o jucătoare foarte tânără. Ai jucat foarte bine, te felicit, să rămâi în continuare încrezătoare, căci ai un viitor frumos. Sper ca pe viitor să mai avem ocazii să jucăm împreună.
Nu pot să-i dau sfaturi legate de tenis, dar simte jocul la nivelul cel mai înalt. Are tot ce-i trebuie ca să se realizeze şi ştie foarte bine ce are de făcut.
Şi pentru mine a fost o experienţă deosebită. M-am simţit puţin cam în vârstă pe teren (Kveta Peschke, una din adversarele de ieri are 44 de ani, n.n.). E o diferenţă de 10 ani între noi.

La care Leylah a intervenit:

Nu eşti în vârstă, eşti foarte tânără.

După care a continuat:

Prezenţa Simonei m-a motivat. Am fost foarte emoţionată la început, dar ea m-a calmat, mi-a zis să-i spun tot ce vreau. Este o mare jucătoare şi sper la rândul meu să mai avem ocazii de a evolua împreună.

Simona a completat:

Trebuie să aflu cum am calmat-o, ca să procedez la fel în ce mă priveşte, atunci când voi avea nevoie.

Apoi Simona a vorbit despre relaţia cu Bianca, căreia i-a spus acum câţiva ani să joace la profesioniste, pentru că va face faţă cu siguranţă şi i-a urat să revină la fel de puternică.

Despre prima partidă pe care a jucat-o după Wimbledon, campioana ediţiei 2019 a spus: 

Nu a fost uşor, vin după o pauză lungă şi am făcut câteva greşeli mari, dar asta e, va trebui să învăţ din acest meci şi să fiu mai bună mâine (azi, în turul 2 la simplu, n.n.)

Despre felul în care s-a format echipa lor, Simona a spus că l-a întrebat pe directorul turneului dacă poate să-i recomande o parteneră. Acesta i-a trimis numele câtorva jucătoare prin e-mail. Iar ea a ales-o pe Leylah, căci auzise că e foarte ambiţioasă şi ştia că devenise campioană la Roland Garros anul acesta, la fel ca ea acum 11 ani.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com