Nu rata:

WTT Championship – Hua Hin 2017: Simona Halep, îmbrăcată în Adidas, se califică fără probleme în finala turneului!

Credit foto: truearenahuahin.com

În prima partidă a turneului demonstrativ WTT Championship – Hua Hin 2017:

Simona Halep (1 WTA) – Johanna Konta (9) 6-3, 6-3 în 1h31′

Mai degrabă un turneu neoficial, decât unul demonstrativ, căci partida s-a jucat cât se poate de serios, în pofida rictusului afişat permanent de jucătoarea britanică.

Simona Halep – care a purtat echipament Adidas – şi-a adjudecat primul set, după 3 break-uri, primele două fiind recuperate de fiecare dată de Konta, care nu a mai putut să-l recupereze pe ultimul, deoarece serviciul româncei s-a îmbunătăţit mult spre finalul manşei.
Tendinţă care s-a păstrat şi în setul 2, în care jucătoarea noastră nu şi-a mai pierdut serviciul, astfel că două break-uri, în jocurile 5 şi 9 i-au fost suficiente pentru a pecetlui scorul final.

O evoluţie bună, foarte bună – dacă ţinem seama că a fost primul meci al sezonului – pentru Simona, care a făcut ce a vrut cu reverul – deseori spectaculos, de câteva ori genial – a fost extrem de agresivă şi concentrată pe toată durata întâlnirii, cu poftă de joc şi un psihic bun.

La celelalte aspecte care mai necesită perfecţionări – cum ar fi serviciul 2 – se va mai lucra desigur în zilele viitoare.

În finala turneului, Simona o va întâlni pe învingătoarea partidei ce se va disputa de la ora 16.00:

Karolina Pliskova (4) – Jelena Ostapenko (7)

One Comment

  1. Cornelia Datcu

    23/12/2017 at 5:04 pm

    Ma bucur mult! Mai este unul dar nu va fi usor,oricum curaj Simona !

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com