Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

Două Slideshow-uri a câte 5 imagini de la semifinala şi finala Wimbledon 2011

În clasamentul ATP dat publicităţii luni, 4 iulie 2011, pe prima poziţie se clasa pentru prima dată Novak Djokovic.

La 24 de ani şi două luni, Nole îşi încheia astfel ascensiunea în ierarhia pe care o accesa pentru prima dată pe 7 iulie 2003 – la 16 ani – locul 767. În top 100 intra pentru prima dată peste 2 ani – 94 ATP / 4 iulie 2005 -, în top 10 pe 19 martie 2007 – locul 10, în top 5 pe 30 aprilie 2007, iar după o lungă perioadă petrecută pe locurile 5, 4 şi mai ales 3, avansa pe locul 2 pe 1 februarie 2010, când îl depăşea pe Andy şi era în urma lui Roger, iar Rafa era pe locul 4.

Pe 20 iunie 2011, Rafael Nadal era încă lider, dar această a doua lui serie în fruntea ierarhiei – de 56 săptămâni – avea să se încheie după turneul de la Wimbledon, pe care Novak Djokovic l-a câştigat pe 3 iulie, pentru prima dată, la prima finală jucată aici – mai avea în palmares titlurile de Mare Şlem de la Australian Open 2008 şi 2011 şi finalele de la  US Open 2007 şi 2010.

Cu atât mai preţioasă această realizare, cu cât în finala turneului de la Wimbledon, l-a învins tocmai pe Rafael Nadal, deţinătorul titlului: 6-4, 6-1, 1-6, 6-3. Să precizăm că Nole îşi asigurase locul 1, încă după victoria din semifinale, la Jo-Wilfried Tsonga (19): 7-6(4), 6-2, 6-7(9), 6-3.

De altfel, în acel sezon Nole l-a învins pe Rafa încă de 5 ori, fără să piardă niciodată, toate întâlnirile disputându-se în finale, dintre care două pe zgură: Masters 1000 Indian Wells, Miami, Madrid, Roma şi US Open.

Novak avea să-şi păstreze această poziţie timp de 53 de săptămâni, până pe 8 iulie 2012, când Rafa revenea pe primul loc, dar de-a lungul timpului jucătorul sârb şi-a mai adăugat alte 4 serii pe locul 1:

  • 48 de săptămâni între 5 noiembrie 2012 – 6 octombrie 2013
  • 122 de săptămâni între 7 iulie 2014 – 6 noiembrie 2016
  • 52 de săptămâni între 5 noiembrie 2018 – 3 noiembrie 2019
  • 7 săptămâni între 3 februarie 2020 – 22 martie 2020, clasamentul fiind de atunci îngheţat,

astfel că el a ajuns la un total de 282 de săptămâni, care îl poziţionează pe locul 3 în ierarhia la acest capitol, după Roger Federer – 310 săptămâni şi Pete Sampras – 286 de săptămâni.

Tabloul Wimbledon 2011

Top 5 ATP pe 4 iulie 2011

1
+1
Novak Djokovic 24 de ani
13.285 puncte
2
-1
Rafael Nadal 25 11.270
3
Roger Federer 29 9.230
4
Andy Murray 24 6.855
5
Robin Soderling 26 4.325

Galerie videoclipuri (2)


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.