Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

Nole, înaintea şi în timpul conferinţei de presă de ieri

Alte trei nume au fost anunţate pe lista participanţilor la circuitul „Adria Tour”, organizat în scopuri caritabile de Fundaţia Novak Djokovic.

 

 

 

 

 

 

Credit Foto: adriatourofficial

În afara organizatorului – liderul ATP – şi a celor trei jucători pe care i-am menţionat până acum –  Dominic Thiem (3 ATP), Grigor Dimitrov (19) şi Viktor Troicki (184, fost 12 ATP / 2011) – au mai fost anunţaţi Alexander Zverev (7 ATP, fost 3 ATP / noiembrie 2017) şi croaţii Borna Coric (33 ATP, fost 12 ATP / noiembrie 2018) şi Marin Cilic (37 ATP, fost 3 ATP / ianuarie 2018).
Coric şi Cilic vor participa la etapa de la Zadar, a cărei coorganizatoare este federaţia croată.

Borna Coric s-a antrenat ieri la Zadar
Credit Foto: @hts_sluzbeni

Nole a lansat ieri evenimentul într-o conferinţă de presă la Belgrad, unde a revenit de câteva zile, de unde am aflat că etapele din Bosnia şi Muntenegru nu sunt încă certe, deoarece timpul alocat poate fi scurt pentru a pregăti locaţii corespunzătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.