Novak Djokovic trece greu de primul tur. Carlos Alcaraz s-a retras de la Acapulco. Rafael Nadal, de la Sunshine Double. Recordurile de longevitate ale lui Feliciano López

Novak Djokovic a obţinut ieri, la ATP 500 “Dubai Duty Free Tennis Championships”, a 18-a victorie consecutivă în circuit.
Ultima înfrângere fusese cea din finala ATP Masters 1000 Paris – la Holger Rune – şi de atunci a câştigat câte 5 partide pentru titlurile de la Turneul Final ATP 2022 şi ATP 250 Adelaide 1 2023 plus alte 7 pentru cel de la Australian Open.

Embed from Getty Images

Dar seria de 18 seturi câştigate la rând – pe ultimul îl pierdea în turul 2 al Australian Open – i-a fost întreruptă ieri de Tomas Machac , care venise la meci cu 5 victorii pe tablourile principale din circuit, ultima, aproape acum un an la ATP Masters 1000 Indian Wells [le-am enumerat pe toate, în articolul precedent].
Tânărul jucător din Cehia (clasament maxim: 97 ATP decembrie 2022, 22 de ani) n-a reuşit să-l imite pe compatriotul lui, Jiri Vesely – care clasat pe locul 123 îl elimina anul trecut aici, în sferturile de finală, pe cvintuplul câştigător al turneului – şi aceasta doar pentru că liderul ierarhiei ATP şi-a ridicat ieri nivelul în tie-break-ul setului decisiv.
Până atunci, fusese destul de pasiv, pe alocuri confuz, poate şi uimit de replica adversarului, care a arătat cam ce tenis se joacă dincolo de locul 100. Stăpân pe toate loviturile, unele dintre ele de mare fineţe, cu un joc încântător la fileu, l-a pus şi adeseori la punct pe Nole cu reveruri de o precizie chirurgicală:

Novak Djokovic (1 ATP) [1] – Tomas Machac (130) [Q] 6-3, 3-6, 7-6(1) în 2h27′, după 3 break-uri în primul set, unul în al doilea, două în decisiv şi 104-90 la puncte pentru învingător [rezumatele video ale zilei de marţi la cele 3 turnee ale săptămânii].

Aceasta a fost doar a 3-a oară când Djokovic a trebuit să joace tie-break în decisiv cu un adversar clasat în afara top 50 ATP, precedentele două meciuri au fost [Credit @JeuSetMaths]:

  • 6-7(9), 7-6(4), 7-6(4) cu Alexander Waske (89) la ATP 250 s’Hertogenbosch 2006
  • 6-2, 4-6, 7-6(5) cu Igor Andreev (177) la ATP 250 Estoril 2007

Aşa cum ştiam, Nole îl va întâlni astăzi – cel mai devreme de la ora 17.00 – în optimile de finală pe Tallon Griekspoor (39) clasat pe cel mai bun loc al carierei, după ce anul acesta a fost campion la ATP 250 Pune şi semifinalist la ATP 500 Rotterdam. Palmaresul direct îi este favorabil jucătorului sârb: 1-0.

Compatriotul jucătorului olandez – Botic van de Zandschulp (33) – este autorul singurei eliminări a unui cap de serie în primul tur (R32): 7-5, 6-2 cu Karen Khachanov (14) [6].
Astfel 7 capi de serie vor juca în optimi, dar Hubert Hurkacz (11) [5]campion săptămâna trecută la ATP 250 Marsilia – care scăpase de Andy Murray, retras – doar după ce a trebuit să joace şi el tie-break în decisiv cu Alexander Shevchenko (119, clasament maxim: 113 ATP / 6 februarie 2023, 22 de ani)  [LL] şi i-au trebuit 3 mingi de meci înainte de a trece mai departe (nu a avut de înfruntat niciuna): 3-6, 6-3, 7-6(7). 

Şi dacă locul 1 al lui Nole, la începutul săptămânii viitoare, a fost în dubiu ieri şi încă era, chiar după ce câştigase meciul [clasamentul live oficial] acum nu mai e, deoarece Carlos Alcaraz (2) – cap de serie 1 la  ATP 500 “Abierto Mexicano Telcel presentado por HSBC” – s-a retras din turneu, aşa cum era de aşteptat, după cum l-am văzut în finala de duminică, de la ATP 500 Rio de Janeiro [motivul oficial: accidentare la tendonul polipteu drept, pe care l-a anunţat şi el]: 

Nici compatriotul lui, Rafael Nadal (8), nu s-a refăcut după accidentare şi a anunţat că se retrage de la Sunshine Double, adică ATP Masters 1000 Indian Wells şi Miami, primul turneu începe săptămâna viitoare: 

Astfel este foarte probabil – deşi încă nu matematic cert – că va părăsi top 10 ATP după Indian Wells, unde are de apărat 600 de puncte, pentru finala de anul trecut.
Astfel s-ar încheia seria neîntreruptă de 910 săptămâni (la zi) a prezenţei lui Rafa în top 10 ATP, în care intra pentru prima dată pe 25 aprilie 2005.
Ierarhia la acest capitol de acum 10 săptămâni [Credit: @TennisMyLife68]:

Revenind la Acapulco, şi campionul de la ATP 500 Rio de Janeiro, Cameron Norrie (12) [5] s-a retras [motivul oficial oboseala – “fatigue”], ceilalţi 6 capi de serie, calificându-se în optimile de finală, care se vor disputa astăzi.

Credit Foto: @abiertomexicanodetenis

Şi tot acolo, Feliciano López (1035, clasament maxim: 12 ATP / martie 2015, 41 de ani împliniţi pe 20 septembrie) [WC] continuă nu numai să joace şi are acum cele mai multe turnee disputate în Era Open – 483 (cei de dinaintea lui au jucat fie înaintea, fie şi înaintea Erei Open: 

ci să şi câştige – 7-6(3), 6-4 cu Cristopher Eubanks (105) -, el fiind la 41 de ani şi 5 luni, al treilea cel mai vârstnic jucător care obţine o victorie în circuit (din 1990 încoace), după Jimmy Connors – 42 de ani şi 9 luni, Ivo Karlovic – 41 de ani şi 10 luni, dar înaintea lui Roger Federer – 39 de ani şi 6 luni [Credit: @TennisMyLife68 & @JeuSetMaths].
Pentru el urmează astăzi – de la ora 2.00 AM – în optimile de finală, Frances Tiafoe (15) [6].

Ordinea de joc – 01.03 – ATP Dubai 2023

Ordinea de joc – 01.03 – ATP Acapulco 2023

Ordinea de joc – 01.03 – ATP Santiago 2023

ATP - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
@ Dubai
27 feb - 4 mar 2023
"Dubai Duty Free Tennis Championships"
ATP 500 Series - hard, aer liber
$ 2.855.495 / $ 3.020.535

@ Acapulco
27 feb - 4 mar 2023
"Abierto Mexicano TELCEL presentado por HSBC"
ATP 500 Series - hard, aer liber
$ 2.013.940 / $ 2.178.980

@ Santiago
27 feb - 5 mar 2023
"Movistar Chile Open"
ATP 250 Series - zgură, aer liber
$ 642.735 / $ 718.245

Galerie videoclipuri (3). Rezumatele zilei de marţi la cele 3 turnee:


LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.