Scriam azi dimineaţă că singurul jucător cu şanse reale care stă între Daniil Medvedev şi finala turneului, implicit locul 2 ATP, este Alexander Zverev.

Jucătorul german a ieşit ceva mai devreme, dar asupra “adversarului cu şanse reale” m-am înşelat.
Acesta a fost Dusan Lajovic, care la fel ca Alexander Bublik, a obţinut astăzi cea mai importantă victorie a carierei şi i-a stricat planurile jucătorului rus, în partida din primul tur (R32):

Embed from Getty Images

 

Dusan Lajovic (27 ATP) – Daniil Medvedev (3) [1] 7-6(4), 6-4

Partida a durat 1h34′.
Un prim set cu un schimb de break-uri în jocurile 5-6 şi cu un tie-break dominat de sârb, pe care rusul l-a încheiat cu o dublă greşeală.
Un al doilea, cu câte două oportunităţi de break salvate de fiecare şi cu desprinderea lui Lajovic din jocul 9, în care Medvedev a servit trei duble greşeli.
A urmat obşnuita izbucnire nervoasă – racheta sfărâmată – a lui Daniil, care în ultimul joc a făcut figuraţie, după ce l-a început cu un punct de penalizare, precedentele pentru vulgarităţi şi abaterea de mai sus.

Aceasta a fost a doua victorie a lui Dusan Lajovic (30 de ani, clasament maxim: 23 ATP / aprilie 2019) în faţa unui jucător din top 5 ATP, a 5-a în faţa unuia din top 10:

1. Juan Martín del Potro 6 Madrid Open, Spain Clay 3R 3–6, 6–4, 7–6(8–6) 95
2. Grigor Dimitrov 8 China Open, China Hard 2R 6–4, 2–6, 6–4 55
2019
3. Kei Nishikori 6 Miami Open, United States Hard 2R 2–6, 6–2, 6–3 44
4. Dominic Thiem 5 Monte-Carlo Masters, Monaco Clay 3R 6–3, 6–3 48

Credit tabel: wikipedia.org

 * în ultima coloană, locul pe care se afla Lajovic, când a obţinut respectivele victorii

Dar nu numai eu m-am înşelat, ci şi Daniil care declara:

Aş spune că presiunea începe să se dezvolte începând cu sferturile de finală sau cu semifinalele. E prematur să te gândeşti până acolo în primul tur. Mă pregătesc pentru primul meci şi nu mă gândesc mai departe.

Daniil îşi va aduce aminte acum şi de presiunea din primul tur, pe care o uitase probabil,  după seria de 20 victorii consecutive, întreruptă în finala Australian Open.

Încă o dovadă că tenisul pedepseşte atât pronosticul fanului prea sigur de el, cât şi încrederea exagerată în forţele proprii a jucătorului, mai ales când nu este stăpân pe nervii săi. În acest sens a se vedea şi acest punct, urmat la scurt timp de cele relatate anterior:

Dusan Lajovic îl va întâlni în optimi pe Borna Coric (26), iar Alexander Bublik pe Tommy Paul (56).

Tablourile Turneelor în Desfășurare
@ Stuttgart
19 apr - 25 apr 2021
"Porsche Tennis Grand Prix"
WTA 500 - zgură, aer liber
565.530 USD / 565.530 USD

@ Istanbul
19 apr - 25 apr 2021
"TEB BNP Paribas Tennis Championship Istanbul"
WTA 250 - zgură, aer liber
235.238 USD / 235.238 USD

@ Barcelona
19 apr - 25 apr 2021
"Barcelona Open Banc Sabadell"
ATP 500 - zgură, aer liber
1.565.480 € / 1.702.800 €

@ Belgrad
19 apr - 25 apr 2021
"Serbia Open"
ATP 250 - zgură, aer liber
650.000 € / 711.800 €

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.