Nu rata:

ATP Adelaide 2020: Andrey Rublev a câştigat al doilea titlu în săptămâni consecutive!

Campionii la simplu şi dublu
Videoclipuri cu momentele importante ale finalei de simplu şi
inedita festivitate de premiere, la sfârşitul ştirii

După ce săptămâna trecută Andrey Rublev câştiga titlul la ATP 250 Series Doha, astăzi el a repetat performanţa la turneul de aceeaşi categorie “Adelaide International”.
Ultimul jucător care reuşea să câştige două turnee în primele săptămâni ale sezonului era slovacul Dominik Hrbaty, în 2004.

Acesta este al 4-lea titlu al carierei pentru jucătorul născut pe 20 octombrie 1997 la Moscova, precedentele două victorii de turneu le obţinuse la ATP 250 Series Umag 2017 (singurul pe zgură) şi Moscova 2019.

În finala primei ediţii a turneului de la Adelaide:

Andrey Rublev (18) [2] – Lloyd Harris (Africa de Sud, 91) [Q] 6-3, 6-0

Partida a durat 56′.
Victorie categorică a jucătorului rus, echilibrul menţinându-se doar până la 2-2,  de acolo Andrey a câştigat 10 din cele 11 ghemuri care s-au mai jucat, în setul 2 niciunul nu s-a mai decis la avantaje.

Andrey îşi prelungeşte seria de victorii consecutive la 8 – în circuitul ATP (a avut BYE în primul tur la ambele turnee), la Doha n-a pierdut niciun set, aici, două – şi la 12 dacă le adunăm pe cele 4 de la Turneul Final al Cupei Davis 2019.

Cele 250 de puncte ATP – 205 nete – îi garantează un nou maxim al clasamentului, pentru a doua săptămână la rând, locul 16.

Premiul financiar al campionului este de 91.625 USD, iar al finalistului,  de 50.170 USD.

*

Finala de dublu s-a încheiat cu rezultatul:

Maximo Gonzalez (Argentina, 33 ATP la dublu) / Fabrice Martin (Franţa, 30) – Ivan Dodig (Croaţia, 12 ATP la dublu) / Filip Polasek (Slovacia, 13) [3] 7-6(12), 6-3 în 1h47′, după ce învingătorii au salvat 5 mingi de set în prima manşă, două la 4-5, pe propriul serviciu şi încă 3 în tie-break, la 6-7 , 8-9 şi 9-10.

Gonzalez / Martin au câştigat primul titlu împreună, iar separat, Gonzalez (36 de ani) a devenit pentru a 8-a oară campion, iar Martin (33), pentru a 6-a oară.

Premiul financiar al campionilor este de 30.900 USD, iar al finaliştilor, de 15.840 USD.

Tablourile turneelor ATP

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com