Novak Djokovic a devenit campion la ATP 250 “Adelaide International 1”, după o finală superbă, încărcată de dramatism, pe muchie de cuţit până în ultimul game, urmărită cu sufletul la gură de toţi cei care au văzut-o.
Replica pe care i-a oferit-o tânărul Sebastian Korda (22 de ani împliniţi pe 5 iulie) a fost una puternică, pe care fostul lider ATP o anticipa încă după victoria din semifinale. Jocul elegant, dar şi pragmatic al americanului, l-a adus pe acesta la doar o singură minge de victorie şi probabil că ar fi obţinut-o în faţa marii majorităţi a jucătorilor, dar Nole şi-a folosit toate vieţile pe care şi le oferă mai mereu pe parcursul unei partide şi a evitat înfrângerea.
După ce a salvat mingea de meci în tie-break-ul setului al doilea, s-a destins, jocul lui a fost în bună parte curăţat de erori, a umplut golurile din zidul defensiv şi chiar dacă echilibrul s-a menţinut până aproape de final, nu a mai fost cu adevărat în pericol:

Novak Djokovic (5 ATP) [1] – Sebastian Korda (33) 6-7(8), 7-6(3), 6-4

Partida a durat 3h9′.
În manşa întâi, Korda a ratat primele 3 mingi de set la 5-4 şi serviciul, apoi a venit rândul lui Nole să rateze una la 6-5, pentru ca în tie-break, secvenţa să fie din nou simetrică: două mingi de set ratate de Sebi, una de Nole, încă una de american, care apoi a convertit-o pe a 7-a.
În al doilea set, Korda şi-a procurat o minge de meci la 6-5, aflat la retur, dar Djokovic a salvat-o şi apoi a dominat în tie-break.
Pentru ca decisivul să fie tranşat în ultimul game al meciului – până atunci doar Nole avusese două şanse de break în al 4-lea joc – atunci când a convertit cea dintâi minge de titlu la retur [rezumatul video al finalei şi extrase din conferinţele de presă ale celor doi, mai jos].

Credit Foto: @atp tour & adelaideinternational

Novak Djokovic a câştigat astfel a 102-a partidă şi a 34-a la rând în Australia – cele 5 de aici fiind precedate de 21 pentru titlurile de Grand Slam din 2019, ’20 şi ’21 şi de 8 la ATP Cup în 2020 (atunci când devenea campion cu echipa Serbiei) şi 2021.  Ultimul meci pierdut la Antipozi era cel din optimile de finală ale Australian Open 2018, la Hyeon Chung, an în care Sebi Korda câştiga titlul în proba de simplu a juniorilor

Credit Info: @TennisMyLife68 & @JeuSetMaths
(în foto 2, în 2011, meciul cu Berdych este de la Turneul Final ATP, în grupe)

Acesta a fost al 8-lea titlu al carierei pe care Nole îl câştigă după ce salvează cel puţin o minge de meci pe parcursul turneului, al 3-lea în care salvează cel puţin una în finală [foto 1] şi a 16-a partidă în care revine de la minge de meci [foto 2].
El a bifat încă de la primul turneu al anului, cel de-al 18-lea sezon în care devine măcar o dată campion [foto 3]. Doar Rafa are mai multe sezoane consecutive cu titlu câştigat, 19 (2004-2022).

Nole a devenit pentru a doua oară campion la Adelaide, prima dată în 2007 [Credit Foto: espntennis]

Credit Foto: @OptaAce

Novak Djokovic (număr 1 ATP timp de 373 de săptămâni, în 6 serii cuprinse între 4 iulie 2011 şi 12 iunie 2022, 35 de ani împliniţi pe 22 mai) a câştigat astăzi al 92-lea titlu al carierei, egalându-l pe Rafael Nadal la acest capitol [foto, sus] (primul a fost cel de la Amersfoort, iulie 2006) – al 66-lea pe hard, al 49-lea pe hard outdoor [17 pe hard indoor, 18 pe zgură, 8 pe iarbă]:

  • 21 de Grand Slam
  • 6 Turnee Finale ATP
  • 38 Masters 1000
  • 15 ATP 500 Series
  • 12 ATP 250 Series

Nole va rămâne tot pe locul 5 ATP săptămâna viitoare – punctele şi premiile financiare, în tabloul PDF de mai jos – dar s-a poziţionat la o distanţă teoretic posibilă de acoperit, pentru locul 1 la sfârşitul Australian Open – dacă va câştiga turneul – iar Sebastian Korda va urca pe locul 31 ATP (maxim: 30 ATP / mai 2022) – clasamentul live oficial.

Galerie videoclipuri (2). Rezumatul finalei şi extrase din conferinţele de presă:

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.