Coincidenţele izbitoare dintre carierele lui Carlos Alcaraz şi Rafael Nadal continuă:
- pe 25 aprilie 2005, Rafael Nadal intra în top 10 ATP, după ce câştiga turneul de la Barcelona
- pe 25 aprilie 2022, Carlos Alcaraz va intra în top 10 ATP, după ce s-a calificat în semifinalele aceluiaşi turneu
El va deveni astfel al 9-lea cel mai tânăr jucător care va fi prezent pentru prima dată în acest select interval şi cel mai tânăr de la Rafael Nadal încoace [cu litere îngroşate sunt numele jucătorilor care, ulterior, au urcat până pe locul 1 ATP – Credit: @atpmediainfo].
ATP 500 Barcelona Open 2022 a fost întârziat din cauza ploii, astfel că vineri s-au disputat atât optimile, cât şi sferturile de finală, fază a turneului în care Carlos Alcaraz (11 ATP) [5] l-a învins pentru a treia oară din tot atâtea partide – ultima, anul acesta, în optimile ATP Masters 1000 Miami – pe Stefanos Tsitsipas (5) [1]: 6-4, 5-7, 6-2, jucătorul grec ducând partida în setul decisiv, după ce revenise în al doilea de la 1-4 (două break-uri în urmă) [rezumatul partidei, mai jos].
Aceasta a fost a 3-a victorie a lui Carlos în faţa unui jucător din top 5 ATP (toate, la Tsitsipas) – dar prima pe zgură, deci cea mai importantă a carierei pe această suprafaţă – a 8-a în faţa unuia din top 10 [Credit: wikipedia.org]:
Jucătorul spaniol îl va întâlni în a 4-a semifinală a sezonului – după ATP 500 Rio de Janeiro, Masters 1000 Indian Wells şi Miami (la primul şi al treilea turneu devenea campion) – pentru prima dată în carieră, pe Alex De Minaur (25), singurul jucător necotat printre capii de serie care s-a calificat în această fază, după ce în sferturi l-a eliminat pe Cameron Norrie (10) [4] – 6-3, 5-7, 6-1 – pentru a 6-a victorie a carierei în faţa unui jucător din top 10 ATP.
Alex juca ultima dată în semifinalele unui turneu de asemenea nivel – sau mai înalt – la ATP Queen’s (iunie) 2021.
Semifinaliştii de la Barcelona
Rezumatul ziei de ieri, la sfârşitul ştirii
Şi pe jumătatea inferioară a tabloului au fost eliminaţi în sferturi jucători din top 10:
- Pablo Carreño Busta (19) [8] a dus ieri la bun sfârşit un maraton de 5h44′ – cumulat, în ambele partide jucate – în sferturi a obţinut a 10-a victorie a carierei în faţa unui jucător din top 10 ATP, după ce a salvat 3 mingi de meci – în setul al doilea, la 4-5, aflat la serviciu în victoria: 4-6, 7-6(8), 6-3 cu Casper Ruud (7) [2]
- Diego Schwartzman (15) [6] l-a eliminat pe Félix Auger-Aliassime (9) [3] – 3-6, 6-2, 6-3 – pentru a 12-a victorie a carierei în faţa unui jucător din top 10 ATP
Palmaresul direct dintre dintre Schwartzman – care va juca în cea mai importantă semifinală după ATP 500 Rio de Janeiro (februarie) 2022 – şi Carreño Busta – la cea mai importantă după ATP 500 Hamburg (iulie) 2021, urmată de cea de la Jocurile Olimpice – îi este favorabilă jucătorului spaniol: 2-1.
Ordinea de joc – 23.04 – ATP Barcelona 2022
Galerie videoclipuri (2): Rezumatul de la Alcaraz – Tsitspas şi cel al zilei de vineri
ATP - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate) |
|
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați | |
@ Barcelona 18 - 24 apr 2022 | |
"Barcelona Open Banc Sabadell" ATP 500 - zgură, aer liber 2.661.825 € / 2.802.580 € |
|
@ Belgrad 18 - 24 apr 2022 | |
"Serbia Open" ATP 250 - zgură, aer liber 534.555 € / 597.900 € |