Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Două Slideshow-uri a câte 5 imagini din timpul partidei de aseară
Video cu momentele importante ale partidei, la sfârşitul ştirii

Aseară, în optimile de finală ale ATP 500 Series “Swiss Indoor Basel”, Marius Copil a obţinut cea mai importantă victorie a carierei, prima la un jucător din top 10 ATP!

De asemenea, calificarea în sferturile de finală ale unui turneu ATP 500 Series este a doua cea mai bună performanţă a carierei, după finala de la ATP 250 Series Sofia, în februarie. La începutul lunii august, la ATP 500 Series Washington, el obţinea tot două victorii pe tabloul principal, dar care îi asigurau doar calificarea în optimi.

Marius Copil (93 ATP) [Q] – Marin Cilic (6 ATP) [3] 7-5, 7-6(2)

Partida a durat 1h48′.
La adăpostul celor 21 de aşi (nicio dublă greşeală) – Cilic, 4 aşi, 6 duble greşeli – Marius şi-a câştigat toate jocurile de serviciu.
În primul set, el a creat diferenţa în jocul 11 – în primele 10, niciunul nu avusese vreo minge de break şi doar primul game necesitase prelungiri – când s-a distanţat la 40-0 pe serviciul croatului. A mai pierdut doar un punct în acel joc şi apoi a câştigat cu serviciul, din nou la 15.
În setul 2, scenariul jocurilor câştigate cu serviciul s-a repetat până în tie-break, cu deosebirea că acum jucătorul nostru a avut forţa mentală şi priceperea să salveze două mingi de set la 5-6 (singurele mingi de break pe care şi le-a procurat Cilic aseară!)
În tie-break, Marius care avusese şi până atunci destule realizări tehnice, s-a dezlănţuit şi a jucat formidabil – 3-0, 3-2, 7-2 descumpănindu-l pe croat, care a încheiat partida cu o dublă greşeală.

Credit Info: atpworldtour.com

Aceasta a fost a  doua victorie a lui Marius Copil la Marin Cilic, prima – 3-6, 7-6(0), 6-4 – la ATP 500 Series Beijing 2012 (în turul 1), când românul era 221 ATP şi croatul se clasa pe locul 13.

A 4-a victorie la “Swiss Indoor Basel” 2018, îi aduce lui Marius un total de 110 puncte (90 pe tabloul principal şi 20 în calificări), faţă de cele 40 pe care le avea de apărat în această săptămână. Sporul net de 70 de puncte le acoperă şi pe cele 65 pe care le mai avea de apărat anul acesta şi prezenţa în top 100 ATP la sfârşitul sezonului pare asigurată.
Premiul financiar pe care şi l-a asigurat Marius până acum este de 53.665 €.

Adversarul lui Marius din sferturile de finală va fi învingătorul din cealaltă optime de finală care s-a jucat ieri (în rest s-au disputat meciuri din turul 1), Taylor Fritz (SUA, 57, clasament maxim: 53 / august 2016, 20 de ani), care a trecut – 6-2, 7-5 în 1h16′ – de Henri Laaksonen (Elveţia, 175) [WC], după victoria din primul tur – 6-0, 7-5 în 1h18′ – de Laslo Djere (Serbia, 87) [Q].

Partida se va disputa vineri, după ce astăzi se vor juca şi celelalte 6 optimi de finală.

Ordinea de joc – 25.10 – ATP Swiss Indoors Basel 2018

Tablourile turneelor ATP

Momentele importante ale partidei Copil – Cilic, de la minutul 3 şi 38″

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.