Duminică s-au încheiat partidele turului 2 (R64) – cel în care au intrat în turneu capii de serie – la ATP Masters 1000  “BNP Paribas Open” (turneul este cu o zi în urma celui WTA).
Dacă sâmbătă erau eliminaţi 2 capi de serie pe jumătatea superioară – Dusan Lajovic (35 ATP) [28] şi Sebastian Korda (40) [32], de către Tommy Paul (60), respectiv Frances Tiafoe (49) – ieri au mai ieşit alţi 3, pe jumătatea inferioară.
De remarcat că în toate cele 3 partide au avut loc confruntări între generaţii şi de fiecare dată vârstnicii au câştigat:

Albert Ramos-Vinolas (48 ATP  / 33 de ani) – Félix Auger-Aliassime (11 / 21) [7] 6-4, 6-2 în 1h19′

Aceasta a fost prima victorie a jucătorului spaniol în faţa celui canadian, la a 3-a întâlnire.

Credit Foto: @LTA

Andy Murray (121 ATP / 34 de ani) [WC] – Carlos Alcaraz (38 / 18) [30] 5-7, 6-3, 6-2 în 3h3′

Această întâlnire am prefaţat-o acum două zile, de adăugat că Alcaraz a fost cel mai tânăr jucător pe care l-a întâlnit Andy în carieră, el postând în acest sens după meci pe reţele, fotografia 1 de mai sus, alăturată textului:

Ce n-aş da să mai am o dată 18 ani. Carlos este un talent special şi a fost o plăcere să împart astăzi terenul cu el.

Murray a servit un as de jos la 1-1 în setul al doilea:

Următorul adversar al lui Andy va fi Alexander Zverev (4) [3], care după victoria din turul 2 a devenit al 4-lea jucător calificat matematic pentru “Nitto ATP Finals”, Turneul Final ATP (Torino, 14-21 noiembrie), după Novak Djokovic, Daniil Medvedev şi Stefanos Tsitsipas.

 

 


Palmaresul direct între Andy şi Sascha este 2-0 pentru jucătorul britanic sau 3-0 în varianta ITF care, apropo de ce vorbeam acum câteva zile, contabilizează şi întâlnirile din Hopman Cup, competiţie care se dispută sub egida Federaţiei Internaţionale, una oricum “mai oficială” decât Laver Cup.

Cealaltă partidă în care a fost eliminat un cap de serie luni [rezultatele complete, în tabloul PDF de mai jos, la fel repartiţia capilor de serie rămaşi în turneu, videoclip cu rezumatul zilei, la sfârşitul ştirii]: 

Kevin Anderson (69 / 35 de ani) – Lorenzo Sonego (21 / 24) [17] 7-6(7), 7-6(3) în 2h7′

Astfel în turul 3 (R32) vor juca 14 capi de serie pe jumătatea superioară şi 13, pe cea inferioară, distribuţia acestora fiind [jucătorii scrişi cu negru (capi de serie) sau cu verde se vor întâlni în turul 3 (R32)]:

Jumătatea superioară

Sfertul 1

optimea 1: Medvedev (2 ATP) [1], Krajinovic (34) [27], Dimitrov (28) [23], Opelka (20) [16]
optimea 2: Shapovalov (13) [9], Karatsev (23) [19], Korda (40) [32] Tiafoe (49), Hurkacz (12) [8]

Sfertul 2

optimea 1: Rublev (5) [4], Lajovic (35) [28] T. Paul (60), Norrie (26) [21], Bautista Agut (19) [15]
optimea 2: Schwartzman (15) [11], Evans (22) [18], Harris (31) [26], Ruud (10) [6]

Jumătatea inferioară

Sfertul 3

optimea 1: Berrettini (7) [5], Fritz (39) [31], Isner (24) [20], Sinner (14) [10]
optimea 2: Monfils (18) [14], Sonego (21) [17] K. Anderson (69), Alcaraz (38) [30] A. Murray (121) [WC], Zverev (4) [3]

Sfertul 4

optimea 1: Auger-Aliassime (11) [7] Ramos-Vinolas (48), Basilashvili (36) [29], Khachanov (29) [24], Carreño Busta (16) [12]
optimea 2: Garín (17) [13], De Minaur (27) [22], Fognini (30) [25], Tsitsipas (3) [2]

Astăzi (luni) se vor disputa partidele turului 3 (R32) de pe jumătatea superioară a tabloului de simplu, iar în proba de dublu a turneului ATP Masters 1000, partida din optimile de finală:

Kevin Krawietz (14 ATP la dublu) / Horia Tecău (15) [5]Steve Johnson (61) / Sam Querrey (82) (ambii SUA) [WC]

a fost programată a 4-a de pe Stadium 4 – unde sesiunea va începe la ora 21.00 – aşadar ora estimată de start este 1.30 AM:

Ordinea de joc – 11.10 – WTA / ATP Indian Wells 2021

Tablourile Turneelor în Desfășurare
@ Moscova
18 - 24 oct 2021
"VTB Kremlin Cup"
WTA 500 Series - hard, sală
$565.530 / $565.530
Cronicile turneului

@ Tenerife
18 - 24 oct 2021
"Tenerife Ladies Open"
WTA 250 Series - hard, aer liber
$235.238 / $235.238
Cronicile turneului

@ Moscova
18 - 24 oct 2021
"VTB Kremlin Cup"
ATP 250 Series - hard, sală
$697.125 / $779.515
Cronicile turneului

@ Antwerp
18 - 24 oct 2021
"European Open"
ATP 250 Series - hard, sală
508.600 € / 584.125 €
Cronicile turneului

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.