Vineri s-au încheiat partidele turului 1 (R96) la ATP Masters 1000  “BNP Paribas Open” (turneul este cu o zi în urma celui WTA 1000).

Embed from Getty Images

De semnalat, debutul cu dreptul al lui Andy Murray (121) [WC], care l-a învins pentru a treia oară din tot atâtea întâlniri – primele două acum 6 ani – pe Adrian Mannarino (51): 6-3, 6-2 în 1h23′, după ce jucătorul britanic a câştigat de trei ori la retur şi a anulat singura minge de break din meci a celui francez, venită în ultimul joc [videoclip cu rezumatul zilei de ieri, la sfârşitul ştirii].

După meci, Andy a spus, printre altele, la conferinţa de presă [înregistarea integrală, în videoclipul de la sfârşitul ştirii]:

Din punct de vedere fizic, corpul meu răspunde bine în timpul meciurilor şi acesta este unul din cele mai dificile aspecte, atunci când eşti pe teren. Nu poţi simula intensitatea unei partide la sală, oricât de mult ai lucra.
Corpul tău răspunde altfel în condiţii de joc. Nu ştiu dacă este adrenalina sau dorinţa de a câştiga, dar îţi soliciţi organismul cu 5, 10 procente mai mult.
Deci vreau să joc cât mai mult până la sfârşitul sezonului, pentru a-l pregăti pe viitorul. Sigur, fără să exagerez. Am jucat recent câteva turnee, dar nu am avansat prea mult [la ATP 250 Metz a ajuns cel mai departe, n.n.] şi astfel m-am odihnit destul între ele.

Următorul lui adversar va fi tânărul Carlos Alcaraz (38, clasat pe cel mai bun loc al carierei, 18 ani) [30] – iată-l ajuns şi cap de serie la un Masters – el urmând să reintre aici după accidentarea la coapsă care l-a obligat să abandoneze în sferturile de finală ale US Open.

Andy nu a mai jucat la Indian Wells din 2017, atunci când era învins de Vasek Pospisil în primul meci. Cel mai bun rezultat al lui aici este finala din 2009 pe care o pierdea în faţa lui Rafael Nadal [videoclip, mai jos].

Această partidă se va juca duminică, pe jumătatea inferioară a tabloului.
Astăzi (sâmbătă) se joacă partidele turului 2 (R64) de pe jumătatea superioară a tabloului:

Ordinea de joc – 09.10 – WTA / ATP Indian Wells 2021

Tablourile Turneelor în Desfășurare
@ Moscova
18 - 24 oct 2021
"VTB Kremlin Cup"
WTA 500 Series - hard, sală
$565.530 / $565.530
Cronicile turneului

@ Tenerife
18 - 24 oct 2021
"Tenerife Ladies Open"
WTA 250 Series - hard, aer liber
$235.238 / $235.238
Cronicile turneului

@ Moscova
18 - 24 oct 2021
"VTB Kremlin Cup"
ATP 250 Series - hard, sală
$697.125 / $779.515
Cronicile turneului

@ Antwerp
18 - 24 oct 2021
"European Open"
ATP 250 Series - hard, sală
508.600 € / 584.125 €
Cronicile turneului

 

Galerie videoclipuri (3)
Rezumatul zilei de vineri, conferinţa de presă a lui Andy şi
extrase din finala ediţiei 2009, Nadal – Murray

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.