Stefanos Tsitsipas – Andy Murray, vineri, în reeditarea partidei de la US Open 2021. Doar trei capi de serie au ajuns în sferturile de finală

Actualizare:

Primul jucător calificat în semifinale este Oscar Otte, deoarece Benjamin Bonzi s-a retras din turneu. Astfel, jucătorul german se califică în a doua semifinală a carierei din circuitul principal, prima tot anul acesta şi tot pe teren propriu, la ATP 250 München.

Articolul iniţial:

Dacă după primul tur (R28) al ATP 250 Stuttgart, care se dispută pe iarbă, nu fusese eliminat decât un cap de serie – Ugo Humbert [8] – în optimile de finală, au ieşit alţi patru, astfel că doar trei vor juca în sferturile de finală,  programate vineri (astăzi).

Tabloul sferturilor de finală, în imagini
Credit Foto: @atp & eurosport.fr

Doi dintre ei se vor întâlni pe al 4-lea sfert al tabloului, într-o partidă între compatrioţi:

Lorenzo Sonego (32) [6]Matteo Berrettini (10) [2], palmares direct: 0-2, dar aceasta va fi prima întâlnire din circuitul principal.

Al treilea este favoritul pirncipal, Stefanos Tsitsipas (5) [1, WC], care îl va întâlni pe Andy Murray (68), palmares direct: 1-0, partida s-a disputat la US Open 2021, a fost decisă după 5 seturi şi a avut o componentă de iritare a scoţianului, legată de pauzele de toaletă ale jucătorului grec.

Britanicul a obţinut ieri a doua victorie aici, 6-3, 7-6(4) cu Alexander Bublik (42) [7], după ce a revenit în manşa a doua de la 2-5 şi a anulat 3 şanse de set ale kazahului, înainte de a câştiga tie-break-ul.
El s-a calificat în al doilea sfert de finală al sezonului în circuitul principal, prima dată la ATP 250 Sydney, unde ajungea până în finală. Săptămâna trecută debuta pe iarbă în 2022 la ATP Challenger Surbiton, unde se oprea în semifinale.

Pe celelalte două sferturi nu mai este prezent niciun cap de serie, astfel că pe al doilea Marton Fucsovics (55) – care l-a eliminat în trei seturi pe Hubert Hurkacz (13) [3]  (rezultatele complete în tabloul PDF de mai jos, de asemenea şi rezumatul video al zilei de joi) – îl va întâlni pentru a doua oară în carieră pe  Nick Kyrgios (78), care a trecut tot în trei seturi de Nikoloz Basilashvili (26) [5].
Australianul câştiga în prima lor întâlnire, dar aceasta se disputa la un turneu ITF din China, în 2013, atunci când el se clasa pe locul 331, iar jucătorul maghiar pe 394.

De pe prima optime a celui de-al 3-lea sfert, care iniţial a cuprins 3 jucători francezi şi pe Feliciano Lopez (113, 40 de ani) [WC], a răzbătut Benjamin Bonzi (58), el urmând să-l întâlnească astăzi pe jucătorul gazdelor, Oscar Otte (61), care l-a eliminat pe Denis Shapovalov (16) [4]: 7-6(6), 7-6(4), după ce a salvat o minge de set în manşa întâi.
Palmaresul direct îi este favorabil lui Otte: 1-0.

Oscar Otte (clasament maxim: 53 ATP / mai 2022, 28 de ani) s-a calificat în al treilea sfert de finală din 2022, precedentele la ATP 250 Belgrad şi München, unde mai făcea un pas pentru semifinale.

Ordinea de joc – 10.06 – ATP Stuttgart 2022

Turneul este transmis de Prima Sport

ATP - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ 's-Hertogenbosch
6 - 12 iun 2022
"Libema Open"
ATP 250 - iarbă, aer liber
€648.130 / €725.540

@ Stuttgart
6 - 12 iun 2022
"BOSS Open"
ATP 250 - iarbă, aer liber
692.235 € / 769.645 €

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.