Nume importante, printre primii jucători înscrişi. Îi regăsim şi pe cei mai bine clasaţi trei jucători români din ierarhia ATP

Între 11 şi 17 iulie se va disputa a treia ediţie a turneului din circuitul intermediar, ATP Challenger “Concord Iaşi Open”. Primele două ediţii – 2020 şi 2021 – s-au bucurat de o organizare bună şi de un succes la public peste media turneelor din circuitul intermediar.

Învăţând pe parcurs, organizatorii turneului – care anul acesta va fi dotat cu premii financiare totale în valoare de 90.280 € – au început de câteva săptămâni o intensă campanie de promovare a turneului – de care se ocupă firma Open Event şi directoarea de comunicare, Maria Tudor – de exemplu organizarea Kids’ Day, cu participarea directorului turneului, Andrei Pavel, a Andreei Mitu, a lui Cezar Creţu şi a reputatului antrenor, Daniel Dobre, directorul turneului WTA 125 “BCR Iaşi Open” (1-7 august) [fotografii de la eveniment].

Dar, evident, lista participanţilor este până la urmă cea care decide valoarea unui eveniment şi interesul pe care îl dezvoltă iubitorii tenisului pentru acesta.

Pouille, Andujar şi J.M. Cerúndolo, anul acesta, la Roland Garros

Or, la ediţia actuală perspectivele par a fi foarte bune: în lista preliminară de înscriere – termenul limită este 20 iunie, astfel că la acest moment numele trebuiesc luate în considerare, sub rezerva unor eventuale schimbări de program ale jucătorilor – îl regăsim pe Pablo Andujar (101 ATP, clasament maxim: 32 ATP / iulie 2015, 36 de ani), a cărui participare este certă, în măsura în care va rămâne sănătos până atunci.
Jucătorul spaniol a fost prezent şi la ediţia 2020 a turneului, atunci când a ajuns până în semifinale.
El are în palmares 4 titluri ATP 250, ultimul cucerit la Marrakesh 2018, după 9 finale, două dintre acestea la Bucureşti, în 2010 şi 2011. De asemenea, a fost finalist la ATP 500 Barcelona 2015.
Anul trecut, trecea de Roger Federer (8) la ATP 250 Geneva şi apoi obţinea singura victorie a carierei în faţa unui jucător din top 5 ATP, în turul 1 al Roland Garros, la Dominic Thiem (4).

Pe lista de înscriere este şi un fost membru al top 10 ATP, Lucas Pouille (10 ATP / martie 2018, 28 de ani), care nu a reuşit să revină la nivelul de odinioară, în urma operaţiei pe care a suferit-o în luna iulie 2020 şi a altor evenimente neplăcute. Jucătorul francez se clasează acum pe locul 162 ATP.
Ultima înfrângere a suferit-o în primul tur al Roland Garros, tocmai în faţa campionului de la ATP Challenger Iaşi 2021, Zdenek Kolar (117). 

O altă participare valoroasă ar fi – dacă se confirmă – cea a argentinianului Juan Manuel Cerúndolo (120, clasament maxim: 79 / ianuarie 2022, 20 de ani) despre care vorbeam atunci când anul trecut câştiga primul titlu din circuitul principal, la ATP 250, iar anul acesta trecea două tururi la ATP Masters 1000 Miami.

Desigur jucătorii români nu vor lipsi, iar până acum certă este prezenţa celor acceptaţi direct, adică a celor mai bine clasaţi trei din ierarhia ATP, Marius Copil (268), Filip Jianu (311) şi Nicholas Ionel (336).
Vom reveni pe măsură ce lista va prinde contur şi vor exista mai multe certitudini.

TENISite.info este partener media oficial al
ATP Challenger “Concord Iaşi Open”

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.